Întâlnirea Europei cu Timișoara, sub semnul culturii și artei, în anul 2023 în care municipiul de pe Bega este, alături de alte două orașe europene, Capitală Culturală a Europei, inspiră și autoritățile hunedorene care vor să valorifice măcare parțial experiența în domeniul culturii din județul învecinat.
Este crezul și speranța pe care le are și Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, cunoscut ca fiind o verigă importantă la nivelul acestui județ în dezvoltarea proiectelor care marchează ”Ofensiva culturală” demarată încă din 2021 de Consiliul județean Hunedoara.
”A demarat în aceste zile proiectul “Timișoara 2023 – Capitală culturală europeană”, un proiect care readuce România pe harta țărilor în care cultura este un element definitoriu în viața oamenilor. Pentru că sunt ferm convins că viitorul județului Hunedoara trebuie să fie și unul cultural, nu pot decât să salut și să doresc succes timișorenilor și Timișoarei, tuturor celor implicați în acest program extrem de vast și să sper că experiența timișoareană va putea fi măcar parțial valorificată și de noi, hunedorenii! Pentru că mă gândesc așa – poate că județul nostru nu are orașe de dimensiunea și forța Timișoarei, dar luat în întregime, cred că ar merita, dacă ar exista un asemenea proiect, titlul de Județ Cultural European, prin numărul și valoarea monumentelor pe care le are, poveștilor, legendelor, locurilor!”, spune Costel Avram.
Desigur, acesta recunoaște că până la obținerea unui astfel de statut e încă un drum lung și anevoios de parcurs, pentru că încă multe din obiectivele de patrimoniu cultural pe care le are acest județ nu sunt încă suficient puse în valoare, dar Avram arată că, în ultimii ani, s-au făcut progrese semnificative incontestabile în această direcție, iar cele mai multe dintre acestea poartă amprenta implicării, într-un fel sau altul, a Consiliului județean Hunedoara.
”Pot să afirm fără să exagerez că până acum nici o altă echipă nu a făcut mai mult decât am reușit noi, echipa PSD din fruntea Consiliului județean Hunedoara, în acești ani. Mai este mult de făcut și nu este întotdeauna foarte ușor! Dar pot oricând să demonstrez cu fapte realitatea din teren. Nu am promis, dar am acționat în această direcție pentru că pur și simplu dorim să reconfigurăm economic județul Hunedoara, prin turism și cultură! Vom lua legătura cu Consiliul Județean Timiș pentru a vedea în ce mod județul Hunedoara poate beneficia, direct sau indirect, de proiectul “Timișoara 2023. Capitală culturală europeană”. Mulți hunedoreni au studiat la Timișoara și sunt legați de acest oraș. Mulți au copiii studenți la Timișoara. Profitați, pe cât puteți de acest proiect! Succes, Timișoara – Capitala Europeană a Culturii în 2023!”, a mai spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.