Pe piața brânzeturilor tradiționale din România, toată lumea caută cașcavalul și telemeaua aduse din județul Sibiu. Locuiesc de trei ani în Sibiu, dar nu am avut niciodată ocazia de a ajunge la o stână tradițională pentru a vedea cum se produce cașcavalul și telemeaua, dar mai ales cum este viața unor oameni care au ales tradiția și simplitatea, în locul confortului oferit de marile orașe.
Întotdeauna am fost atras de locurile ușor izolate în care oamenii încă trăiesc după vechile obiceiuri. Astfel, am ajuns împreună cu un grup de fotografi de la Asociația Artografica Sibiu, la colibele lui nea Bucur din Râu Sadului.
Știam că o astfel de experiență începe dis de dimineață, chiar înainte să răsară soarele, fapt care ne-a determinat să ajungem la ora 7 în fața porții casei lui nea Bucur, care ne-a primit cu drag, fiind pregătit să arate felul în care se derulează o zi normală din viața lui. Drumul până la adăposturile unde iernează oile a fost unul scurt, ne-a luat, pe jos, cam vreo oră, cu tot cu pauzele lungi și dese (cheia unor fotografii de succes !) însă nea Bucur și fiul său Mihai au ajuns mult mai repede, mergând călare.
Ajunși pe dealurile care ofereau un peisaj superb asupra satului, am fost întâmpinat (nu la fel de cald ca de nea Bucur!) de câinii de la stână, care spre surprinderea mea erau conduși nu de cel mai mare dulău, ci de cea mai mică cațelușă, care nu a ezitat să mă “capseze” de pantalon.
După spusele lui Mihai, fiul gazdei, eram foarte în urmă cu programul, oile făcând deja gălăgie din staul pentru a ieși afară. Pe timpul iernii, oile sunt hrănite cu o cantitate destul de mare de porumb pe care îl consumă dimineața, iar în restul zilei ”meniul” este suplimentat cu fânul cosit în timpul verii. Un alt aspect de care am fost impresionat a fost lipsa apei pentru a adăpa oilei, aceasta fiind adusă din vale până la colibe, zi de zi, cu ajutorul măgarilor.
După terminarea treburilor cu animalele, am ajuns și eu la coliba lui nea Bucur. Aici am luat împreună cu gazda noastră micul dejul boieresc sau mai bine zis “oieresc”, un mic dejun care constă în: slănină cu branză, ceapă și pâine. Apoi, din una în alta, au început poveștile lui nea Bucur.
Dacă vreți să auziți cele mai interesante povești de viață, atunci musai trebuie să treceți pe la nea Bucur, care a trăit multe la viața lui, de prin anii ’70 de când se ocupă cu oieritul. Am aflat de la el că ciobanii pleacă vara, în Munții Lotrului, pe o vale pe care ei o numesc Balindruț, aflată undeva sub Vârful Balindrul Mare, unde au teren concesionat pentru păscut oile. Acolo stau toată vara, drept pentru care au costruit și o stână mai mare decât cea pe care am văzut-o noi în Râu Sadului.
Pe la orele amiezii, după ce am băut câteva păhărele (”shot”-uri) de pălincă de prună, din cea mai bună, nea Bucur ne-a pregătit pentru prânz o mămăligă și o tocană de carne. Era un moment pe care îl așteptam cu nerăbdare, pentru că știam din poveștile fotografilor mai vechi, că mămăliga urma să fie scoasă din ceaun și ținută de acesta în palmă.
Nea Bucur a cedat anul acesta tradiția de a scoate mămăliga pe palmă, fiului său, Mihai. Ca să înțeleg mai bine cum poate o mămăligă fierbinte să fie ținută pe palmă l-am întrebat pe nea Bucur care este secretul lui: “Vezi tu, așa cum cei de la ”Românii au talent” au metodele lor de a impresiona oamenii, tot așa avem și noi metodele noastre. După ce mămăliga e gata, o dai cu puțină apă rece pe deasupra, astfel ea se întărește și rămâne fierbinde doar la fund, astfel încât o poți ține în palmă”.
Printre alte discuții, l-am întrebat pe nea Bucur cu se descurcă cu ”forța de muncă”, dacă mai găsește oameni care doresc să fie ciobani și să îl ajute la stână. Mi-a răspuns cu o vizibilă dezamăgire că “lumea a devenit leneșă și degeaba cauți ciobani pentru că oricât de bine îi plătești, nu stau la oi, pentru că nu le place munca”. Iar din pricina asta, nea Bucur e aproape convins că, pe termen ceva mai lung, tradiția ciobănitului se va pierde și pe aceste meleaguri.
În schimb, am aflat că lupii sunt, mai ales iarna, o prezență constantă la stână. Mihai, tânărul cioban îmi spune că lupii au prins destul de multă încredere și acum nu le mai e frică nici măcar de câini. Lupii își fac, mai mereu, mendrele, iar Mihai chiar mi-a arătat mai multe cranii de la oile mâncate doar în iarna aceasta.
Adevărul este că iarna, munca la stână, desi este uneori chiar mai grea decât pe timpul verii, nu-i adduce lui nea Bucur și familiei sale și un câștig. Pentru că, în acest anotimp, oile nu dau lapte (deci nu ai din ce să faci brânză!), iar imediat ce oile încep să fete, tot laptele e consumat de mieluți, până la Paște.
Așa că, de data aceasta, nu am văzut cum se face telemeaua și cașcavalul la stâna lui nea Bucur, dar am surprins în câteva imagini viața arhaică a oamenilor din Râu Sadului. Voi reveni, deci, la vară, când împreună cu nea Bucur și fiul său, Mihai vom măsura oile, vom închega laptele și vom stoarce brânza. Brânza aceea de Sibiu, atât de mult căutată peste tot în țară și în lume.
Fotoreportaj de Sergiu VINȚAN
