Temerarii care au înfruntat vitregiile iernii la ediția aniversară a ”Parângul Night Challange”

Urmând exemplul polisportivului Avram Iancu, 40 de pasionați și curajoși alergători montani s-au încumetat să se alinieze la startul ediției anivesrare cu numărul zece, a prestigioasei competiții de alergare montană nocturnă ”Parângul Night Challange”, organizată în stațiunea Parâng din Valea Jiului de către Avram Iancu.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 18 februarie 2023, pe un traseu cuprins între stația de plecare a telescaunului vechi și până undeva la circa 200 de metri sub creasta Parângului. Vântul extrem de puternic, înrtegistrat pe Sf. Parâng, care la peste 1800 de metri a depășit și 125 km/h a făcut ca, la recomandarea salvamontiștilor, traseul concusului să fie scurtat. ”La recomandarea Salvamontului am scurtat traseul eliminând porțiunea de gol alpin, unde au fost rafale de vânt cuprinse între 100 și 120 km la oră. Ne-am conformat imediat, siguranța participantilor fiind pe primul loc”, a declarat Avram Iancu, inițiatorul concursului.

Chiar și așa, sportivii au avut de înfruntat o vreme capricioasă, cu vânt puternic care spulbera zăpada, făcând și mai slabă vizibilitatea pe timp de noapte, dar aceștia au reușit să parcurgă cu bine traseul celor 5 km ai competiției. Potrivit organizatorilor, la proba de alergare s-a impus Boboc Iacov, la masculin, cu timpul de 39:32, iar la feminin a câștigat Buzincu Ștefania cu timpul de 47:25 . La Sky s-a impus Merce Cristian, iar la feminin Danovici Cristina.

Cu toate că timpul obținut de Iacov Boboc (39:32) a fost sub recordul competiției, premiul special de 4000 de lei pentru doborârea recordului competiției nu a fost acordat, deoarece traseul parcurs nu a fost unul integral, similar cu cel din edițiile precedente, motiv pentru care premiul oferit de Zona D Petroșani s-a reportat pentru ediția următoare.

Deosebit de atractivă s-a dovedit proba dedicată celor mici, nu mai puțin de 30 de copii fiind prezenți la startul competiției destinate lor, spre bucuria organizatorilor.

La linia de start a fost prezent și în acest an, pentru a da startul concurenților, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, administrația locală d ela Petroșani fiind, de altfel, principalul partener în organizarea acestui eveniment sportiv. ”Am fost prezent și în acest an, alături de reputatul nostru sportiv Avram Iancu, la cea de a X-a ediție a ineditei competiții montane Parângul Night Challenge, care promovează deopotrivă sportul și măreția Parângului. Îl felicit pe promotorul acestei acțiuni, polisportivul nostru Avram Iancu și le transmit sincere felicitări tuturor participanților. Totodată, țin să le mulțumesc celor care organizează astfel de acțiuni pentru promovarea stațiunii Parâng și implicit a municipiului Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Ediția aniversară a ”Parângul Night Challange” a fost marcată și de o dublă aniversare personală, având în vedere că atât Avram Iancu, cât și Tiberiu Iacob Ridzi, și-au sărbătorit, chiar în ziua desfășurării competiției, ziua de naștere.

Organizat de Asociația „Bike & Run” Petroşani, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Petroşani, acest eveniment sportiv a devenit deja un reper printre concursurile de alergare și de schi de la noi din țară. O cursă nocturnă care constă în parcurgerea unui traseu în alergare sau pe schiuri de tură de tip ”vertical race”, o provocare pentru sportivi, un prilej de admirație pentru spectatori și încă un prilej de bucurie penmtru toți iubitorii sportului și ai Parângului.

Fotografii de: Vasile Corchie