Administrația locală de la Lupeni și-a propus să extindă rețeaua de gaz metan din localitate pe o lungime totală de 22 de kilometri, astfel încât acest serviciu de utilitate publică să ajungă la cetățeni și instituții publice, primarul Lucian Resmeriță considerând drept firesc accesul oamenilor la rețeaua de gaz.
În acest scop, Primăria municipiului Lupeni a aplicat pentru fondurile disponibile în cadrul programului guvernamental ”Anghel Saligny”, prin care este pusă la dispoziția autorităților publice locale suma de 7,5 miliarde de lei pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de gaze naturale. Programul permite finanțarea înființării de noi sisteme de distribuție de gaze naturale, extinderea acestora, precum și modernizarea, prin transformarea celor existente în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.
”Introducerea gazului metan în municipiul Lupeni reprezintă o prioritate a administraţiei locale. În secolul XXI, lupenenii trebuie să beneficieze de toate facilităţile: apă, canalizare, gaz metan. Acestea vor conduce la creşterea nivelului de trai şi asigurarea unor condiţii la standarde europene”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Edilii din Lupeni vor să extindă rețeaua de gaz metan și cu ajutorul fondurilor europene. Consiliul local al municipiului Lupeni a adoptat recent un proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii cererii de finanțare pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în Municipiul Lupeni”.
”Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 47.940.838,32 lei (TVA inclus), din care 45.114.698,18 lei (TVA inclus) de la bugetul de stat, 533.574,20 lei (TVA inclus) de la bugetul local și 2.292.565,94 lei (TVA inclus) cota concesionarului sistemului de distribuție”, se arată în nota de fundamentare a proiectului inițiat de primarul Lucian Resmeriță.
Până atunci, un prim proiect de investiții necesare în vederea extinderii rețelelor de gaz metan în municipiul Lupeni a fost atribuit de curând. Este vorba despre un proiect care vizează extinderea conductei și realizarea unui număr de două branșamente la gaze naturale cu presiune redusă, în lungime de 700 metri, având diametrul Dn 90mm pe stada. Calea Brăii, respectiv extinderea conductei si realizarea unui bransament la gaze naturale cu presiune redusă, în lungime de 525 de metri, având diametrul Dn 90mm pe strada Tineretului din municipiul Lupeni.