COD GALBEN de ploi, ninsori și viscol în HUNEDOARA și alte județe din țară, până sâmbătă după-masa

Meteorologii ANM au emis o avertizare cod galben de ploi, ninsori și viscol în Hunedoara și alte județe din țară, valabil în intervalul 24 februarie, ora 20 – 25 februarie, ora 16.

În intervalul menționat, în Crișana și local în Banat, Maramureș și nordul Transilvaniei, precum și la altitudini sub 1500 m în zona Carpaților Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp, iar izolat vor depăși 50…60 l/mp.

La altitudini mai mari de 1700 m va ninge, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 90…100 km/h și va fi viscol.

În intervalul 24 februarie, ora 20 – 27 februarie, ora 12, aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde aproape toată țara. Vor fi ploi, iar mai ales la altitudini de peste 1500 m lapovițe și ninsori, însă din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 februarie) se vor transforma treptat, astfel încât vor predomina ninsorile în vest, nord și centru, precum și în zonele montane unde se va depune strat consistent de zăpadă.

Pe toată perioada se vor acumula peste 60…80 l/mp, cu precădere în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali. Vântul va avea temporar intensificări pe creste, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de sâmbătă, când rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol; tot atunci vor fi intensificări local și în restul țării, în general de 50…60 km/h.

Sursa – ziarulunirea.ro