Ca orice jurnalist adevărat, confratele Ilie Pintea, un iubitor de pace prin definiție, a mers în urmă cu câțiva ani, peste 5000 de kilometri, în teatrul de operațiuni militare din Afganistan, pentru a vedea cum arată fețele războiului și pentru a surprinde imagini și povești tulburătoare despre misiunea românilor în uniformă kaki de acolo dar mai ales despre oamenii de acolor, din locurile aflate în ”cenușa imperiilor”, pentru care pacea încă a rămas doar un deziderat ce pare imposibil de atins.
Mărturii! Mărturii în imagini și cuvinte. Cu asta s-a întors de pe ”front” Ilie Pintea, devenit între timp din corespondent teritorial pentru Valea Jiului al Radio România Actualități, reporter special de război al postului național de radio. Imaginile și poveștile lui Ilie Pintea au fost puse, drept mărturie a unui război greu de înțeles, într-o carte dar și pe simezele unor expoziții de fotografie care a făcut înconjurul lumii.
Ilie Pintea a crezut că aceasta va rămâne singura sa experiență într-un teatru de război și s-a întors, meticulos la subiectele sale de pace din Valea jiului și județul Hunedoara. Apoi, la final de februarie 2022, s-a dat din nou alarma: Rusia a invadat Ucraina! Războiul începuse la doi pași de noi, iar România a resimțit din plin efectele acestuia. Deși, de pe acum știa cum arată războiul, reporterul Ilie Pintea a îmbrăcat, fără zăbavă și fără pic de teamă, vesta de fotoreporter de război și ”înarmat” cu microfonul, apartul foto și camera de filmat, a plecat degabră pe front. A ”prins” cum s-ar spune, războiul din Ucraina, încă din primele zile, iar românii au aflat și de la el despre ororile războiului, despre distrugeri, teroare și moarte… Așa cum au aflat și despre speranțe, despre miracole, despre viață!
La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, o parte din imaginile surprinse de fotoreporterul Ilie Pintea în teatrul de război din Ucraina au devenit mărturii. Mărturii ale grozăviilor de care sunt capabili oamenii, cu mintea întunecată de vrajbă și cu sete de sânge. Dar și alte mărturii ale modului în care oamenii pot să găsească, în întunericul războiului, lumina. Și odată cu licărul acesteia speranța.
Câteva zeci din imaginile – mărturii ale lui Ilie Pintea, surprinse în Ucraina au fost prezentate în cadrul unei expoziții organizate, la împlinirea unui an de la declanșarea războiului, la București. Expoziția găzduită la Sala Radio a adus laolaltă oameni de presă, oameni politici, oameni de stat și oameni dorinici să vadă și să înțeleagă ce se întâmplă în acest alt război fără sens. Iar imaginile surprinse de-a lungul unui an întreg de Ilie Pintea, în care acesta a făcut în mod constant naveta între București și Kiev, între Petroșani și Cernăuți, între Deva și Lyov, prezintă acum într-o reflexie cât se poate de evidentă, dar în același timp tublurătoare, chipurile războiului din Ucraina. Pentru că, în spatele celor 20 de fotografii stau peste 5000 de kilometri parcurși de-a lungul și de-a latul Ucrainei, sute de ore de documentare și povești impresionante descoperite printre ruinele de la Irpin și Borodianka, la Kiev, Cernobîl sau Harkov, dar și poveștile fenomenale despre oameni valoroși și spectaculoși, despre dragoste și speranță, despre frumos și despre pace, culese din comunitățile de români din Cernăuți, la Lyov.
În avanpremieră, expoziția a fost vernisată, la începutul acestei luni și în Ucraina, la Cernăuți, orașul devenit ”cartier general” pentru reporterul de război Ilie Pintea și nădăjduim că le vom putea vedea și aici, acasă, în Hunedoara reporterului de pace Ilie Pintea. Până una-alta, expoziția de fotografii „Ucraina – Chipuri ale războiului” poate fi vizitată la Sala Radio din București până la 31 martie 2023.
Mândru de tine, Ilie Pintea! Felicitări!
Credit foto: Alexandru „Ciumpy” Dolea/Radio România