Mai mult de jumătate din șomerii hunedoreni sunt femei

Potrivit celor mai recente informații statistice publicate de AJOFM Hunedoara, la sfârșitul lunii ianuarie 2023, în județul Hunedoara erau înregistrați 6.270 șomeri, din care 3.307 femei.

Astfel, rata șomajului în județul Hunedoara raportată la finalul lunii ianuarie fiind de 4,03 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,97 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,06 pp.

Din totalul de 6.270 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.006 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.264 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.113  șomeri provin din mediul rural și 4.157  sunt din mediul urban.

Din punct de vedere al vârstei, cei mai mulți șomeri corespund categoriei de vârstă cuprinsă între 40 și 49 de ani (1565), iar cei m ai puțin corespund grupei de vârstă între 25 și 29 de ani (474).

Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara  27 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 26 %, iar 22 % sunt cei fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 16 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 7 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.193 persoane foarte greu ocupabile, 1.973 greu ocupabile, 2.080 mediu ocupabile, iar 1.024 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Hunedoara.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.anofm.ro.