De la finalul acestei luni, de pe Aeroportul Internațional din Sibiu, va fi operațională o cursă aeriană de linie Sibiu-București. Noua facilitate de transport, care permite scurtarea drumului din zona centrală a României în Capitala țării în mai puțin de o oră, a fost prezentată oficial, în cadrul unui eveniment special dedicat comunității regionale de business și mediului instituțional din județele Sibiu, Alba și Hunedoara, considerați a fi principali beneficiari ai acestei linii de transport aerian.
Evenimentul intitulat ”Business and Regional Community Event” a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu și Aeroportul Internațional Sibiu în parteneriat cu compania aeriană AirConnect, în contextul lansării zborurilor directe Sibiu – București.
„Am fost conștineți în fiecare moment de necesitatea unui zbor direct spre București de la Sibiu, însă cu oferta din piață, până la apariția AirConnect, demersurile noastre nu s-au concretizat în asigurarea unei conexiuni sustenabile pe termen lung raportat la corelarea cererii cu oferta din punct de vedere al capacității alocate. Mixul dintre locurile alocate și programul de operare va permite dezvoltarea și exploatarea acestui serviciu la potențial maxim. Am convingerea că scopul acestui eveniment a fost atins și am „conectat” cererea și oferta în ceea ce privește acest serviciu”, a declarat în cadrul evenimentului Marius Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.
La eveniment au fost prezenți și importanți oameni de afaceri din județul Hunedoara, dar și oficiali ai administrației județene, reprezentați de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara și Costel Avram, administratorul public al județului. ”Cred că acest gen de curse vor îmbunătăți substanțial dezvoltarea regiunii și felicit conducerea Aeroportului din Sibiu pentru modul în care dezvoltă serviciile oferite pasagerilor. Județul Hunedoara este unul dintre beneficiarii direcți ai curselor oferite de Aeroportul Internațional Sibiu, iar deschiderea noii rute cred că va aduce cu sine și o creștere a numărului de vizitatori care ajung în zona noastră. Județul Hunedoara nu duce lipsă de obiective turistice, are un patrimoniu cultural-istoric de invidiat, peisaje naturale senzaționale, dar are și o ofertă bogată de locuri de cazare și petrecere a timpului liber adaptată tuturor vârstelor. În ceea ce mă privește, regret că această companie doar acum a apărut. Dacă apărea cu vreo 14 ani în urmă, eu eram cel mai mare beneficiar și nu făceam nouă ore București – Deva pe șosea. Veneam la Aeroport”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Cursa aeriană Sibiu-București va fi operată de compania aeriană AirConnect. Directorul general al companiei aeriene, Tudor Constantinescu arată că însăși existența acestei companii este aceea de a deservi piața regională din România, oferind zboruri pe rute neoperate în prezent, dar care sunt solicitate frecvent de comunitățile locale. ”Decizia de a introduce zborurile regulate între Sibiu și București pe toată durata anului a fost simplă, având sprijinul Aeroportului Internațional Sibiu și cunoscând interesul pentru această rută, atât din partea celor din București care merg la Sibiu în interes de afaceri sau pentru turism, orașul fiind o destinație de vacanță foarte ofertantă, cât și pentru cei din aria de deservire a aeroportului sibian care își doresc să ajungă la București rapid, confortabil și în siguranță. Suntem nerăbdători să aterizăm la Sibiu pentru prima dată în 27 martie”, a declarat Tudor Constantinescu, director general AirConnect.
Pentru perioada de vară cuprinsă între 27 martie – 28 octombrie 2023, vor fi disponibile 5 zboruri Sibiu-București, pe săptămână, acestea totalizând 20.740 locuri pentru tot sezonul. Cursele aeriene vor decola de pe Aeroportul Internațional din Sibiu în zilele de miercuri și vineri (cu întoarcere în aceeași zi în Sibiu), dar vor exista și curse de weekend, în zilele de sâmbătă și duminică. Tarifele pentru un zbor Sibiu-București vor începe de la 155,77 lei (tarif pe segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate). Biletele de avion pot fi deja achiziționate de pe website-ul companiei, www.air-connect.com, din aplicația disponibilă în Apple Store si Google Play Store, ori prin intermediul agențiilor de turism.