Zile libere 2023: Angajații români vor avea minivacanță de cinci zile, la începutul lunii iunie

Numărul zilelor libere de care pot beneficia salariații din România este de 15, conform Codului Muncii. În anul 2023, 12 dintre acestea pică în timpul săptămânii, astfel încât salariații cu program obișnuit de lucru, de luni până vineri, se vor bucura de timp liber în acele zile.În anul 2023, bugetarii vor avea noi zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, dorindu-se astfel crearea unor punți între zilele deja libere și weekenduri.

Vestea bună este că la început de iunie, angajaţii vor avea o minivacanţă de o săptămână. 1 iunie este Ziua Copilului, 2 iunie este punte, sâmbătă şi duminică este weekend legal, iar luni este a doua zi de Rusalii.

Până atunci, credincioșii catolici sărbătoresc Paștele cu o săptămână înaintea creștinilor ortodocși. De această dată, Paștele catolic pică pe 9 aprilie 2022, atunci când creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor.

Conform codului muncii, salariaţii care aparţin unui cult religios legal, creştin, au dreptul la zile libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte. Astfel, creștinii catolici vor avea liber vineri, 7 aprilie, duminică, 9 aprilie, dar și luni, 10 aprilie.

Zile libere 2023 legale în România

În prezent, românii beneficiază de 15 zile libere legale:

1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (duminică și luni)
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (marți)
14 aprilie — Vinerea Mare
16-17 aprilie — Paște ortodox 2023 (duminică și luni)
1 mai — Ziua Muncii (pică luni)
1 iunie — Ziua Copilului (pică joi)
4 iunie și 5 iunie – Rusalii și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
15 august — Adormirea Maicii Domnului (marți)
30 noiembrie — Sfântul Andrei (joi)
1 decembrie — Ziua Națională a României (vineri)
25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul (luni și marți)

Sursa – ziarulunirea.ro