sâmbătă, martie 18th, 2023
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin a adus ”Pactul pentru Tineri” la Deva
Tiberiu Vințan | martie 18, 2023
Cel de-al șaselea eveniment de interes național din seria „Pactul pentru Tineri” a ajuns, în această săptămână la Deva, în județul Hunedoara. Proiectul este dedicat reducerii abandonului școlar și identificării de soluții viabile pentru stoparea consecințelor acestuia, iar finalitatea proiectului constă în elaborarea unui plan de măsuri, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, care va fi prezentat Guvernului României, pentru diminuarea procentuală a abandonului școlar. „PACTUL PENTRU TINERI” este un proiect național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), reprezentată de Cristina Chiriac, în parteneriat cuCItește mai departe
Adriana Dinu – Președintele Asociației Județene a Părinților, Adriana Jude-Almășan – Comisar șef coordonator al Centrului de Prevenire, Amira Iasmina Abugararah – Președintele Consiliului Elevilor din județul Hunedoara, Antoneta-Georgina Bolchiș -Secretar de Stat în Ministerul Educației, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin a adus ”Pactul pentru Tineri” la Deva, Cristian Chiriac – preșeidnta CONAF, Deputatul hunedorean Natalia Intotero, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Gabriel Alexandrescu – Head of Marketing & Digital Product Gas & Power, Geanina Marina Ianc – Director General, LAURENTIU NISTOR, Maria Ștefănie – Inspector Școlar General al județului Hunedora, Marius Budăi – ministrul Muncii și Solidarității Sociale, OMV Petrom și Luminița Costache – Specialist în educație la UNICEF, preşedintele CJH., președintele Comisiei pentru Educație din Camera Deputaților Cultură și educație Comentariile sunt închise pentru Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin a adus ”Pactul pentru Tineri” la Deva Print this News