Cel de-al șaselea eveniment de interes național din seria „Pactul pentru Tineri” a ajuns, în această săptămână la Deva, în județul Hunedoara. Proiectul este dedicat reducerii abandonului școlar și identificării de soluții viabile pentru stoparea consecințelor acestuia, iar finalitatea proiectului constă în elaborarea unui plan de măsuri, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, care va fi prezentat Guvernului României, pentru diminuarea procentuală a abandonului școlar.
„PACTUL PENTRU TINERI” este un proiect național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), reprezentată de Cristina Chiriac, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Banca Mondială și UNICEF.
În cadrul dezbaterilor pe acest subiect care au avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean al județului Huneodara, alături de președintele CONAF, Cristina Chiriac, au vorbit participanților deputatul Natalia-Elena Intotero, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, deputatul hunedorean Vetuța Stănescu, Antoneta-Georgina Bolchiș, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, iar printr-o intervenție on-line, s-a adresat celor prezenți și Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
În intervenția sa în cadrul dezbaterilor, președintele CJH, Laurențiu Nistor s-a arătat încrezător în tânăra generație. ”Mulți dintre noi am trăit cu convingerea că tinerii se adaptează din mers tuturor transformărilor care au loc la nivelul societății noastre. Astăzi, însă, ne confruntăm cu o realitate care nu poate fi ignorată: copiii și tinerii au devenit categoriile cele mai vulnerabile la toate aceste provocări la care am fost supuși de-a lungul anilor, noi, ca și societate. Iar dacă tinerii sunt în pericol, viitorul și dezvoltarea sănătoasă a țării sunt și ele în pericol! Militez în continuare pentru ca Legea Educației să nu mai fie „sluțită”, așa cum s-a întâmplat în ultimii 33 de ani. Avem nevoie de o lege care să asigure formarea specialiștilor de care țara are nevoie la toate nivelurile profesionale. Tocmai de aceea, sistemul educațional trebuie să pună un mare accent pe orientarea vocațională a elevilor, pe dezvoltarea abilităților pe care aceștia le au. Avem nevoie de adaptarea și dezvoltarea învățământului dual, pentru ca absolvenții să fie pregătiți în meserii care se caută pe piața muncii. Există procentul îngrijorător al mamelor minore, care renunță în cele din urmă la educație. Susțin ideea reintegrării în sistemul de învățământ al mămicilor minore, însă pentru asta sunt necesare măsuri concrete de sprijin. Cred de asemenea, în puterea exemplului. Anul trecut am avut privilegiul de a premia elevi merituoși care au obținut rezultate excepționale la concursurile și olimpiadele școlare internaționale la care au participat. Am premiat și elevii care au obținut nota 10 la Evaluarea națională și la Bacalaureat. Mulți dintre ei provin din familii nu foarte înstărite, dar asta nu i-a împiedicat să performeze la învățătură, să-și urmeze visul și cu ajutorul profesorilor au reușit ce și-au propus”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJH.
În intervenția sa, acesta a vorbit despre necesitatea identificării soluțiilor legale pentru a asigura: transportul gratuit al elevilor, mese calde și burse pentru elevii aflați în dificultate.
Deputatul hunedorean Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru Educație din Camera Deputaților a arătat că probleme precum abandonul școlar sau fenomenul mamelor minore pot compromite viitorul tinerei generații și a arătat că statul are obligația de a găsi soluții pentru reducerea acestora. ”România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privința numărului mamelor minore, iar rata abandonului școlar din țară este de 15%, cu 6% mai mult decât media europeană! Trebuie să le oferim tinerilor noștri toate instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor mai bun și să ne asigurăm că aceștia nu întâmpină dificultăți în creșterea și formarea lor. Proiectul CONAF, ”Pactul pentru Tineri”, se adresează tocmai acestor probleme. Ajuns și în județul Hunedoara, am avut ocazia să discutăm și să propunem soluții, alături de Cristina Chiriac, Președinte CONAF, și aproximativ 300 de persoane participante despre aceste problemele, cu care se confruntă și tinerii hunedoreni. Pentru un impact mai mare, această campanie trebuie dusă la nivelul fiecărei localități. Prevenția trebuie să fie continuă”, a declarat Natalia Elena Intotero.
La rândul său, deputatul liberal Vetuța Stănescu, liderul PNL Hunedoara, apreciază că abandonul școlar reprezintă o problemă care preocupă în permanență factorii de decizie politică și administrativă și pentru care, împreună cu decidenții din Educație și cu societatea civilă se încearcă găsirea ceor mai bune soluții, astfel încât nu doar să aducem copiii la școală, ci și să-i determinăm să nu renunțe la educație, care este baza oricărei societăți dezvoltate și sustenabile. ”Trebuie să fim cu toții parte a soluției și acesta este și motivul pentru care m-am alăturat inițiativei celor de la Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), care au lansat Pactul pentru tineri, un proiect național derulat în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Banca Mondială și UNICEF, dedicat reducerii abandonului școlar și găsirii de soluții viabile pentru stoparea consecințelor acestuia: maternitate juvenilă, migrația forței de muncă, Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este conștientizarea ei, iar soluțiile cele mai bune pot fi găsite și aplicate doar dacă la masa dialogului se așează toți factorii responsabili, din sfera politică, socială, administrativă ori educațională. Mă bucur că în cadrul mesei rotunde de astăzi, desfășurată la Inspectoratul Școlar Județean, s-a discutat cu multă responsabilitate despre consecințele abandonului școlar, dar și despre alte probleme reale cu care se confruntă tinerii: consum de substanțe interzise, bullying, maternitate juvenilă, abandon școlar, lipsa educației sexuale și financiare”, a declarat deputatul Vetuța Stănescu.
În cadrul dezbaterilor care au loc la Deva au mai interveniut în discuții: Marius Budăi – ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Chiriac – preșeidnta CONAF, Antoneta-Georgina Bolchiș -Secretar de Stat în Ministerul Educației, Geanina Marina Ianc – Director General, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, Maria Ștefănie – Inspector Școlar General al județului Hunedora, Adriana Jude-Almășan – Comisar șef coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Amira Iasmina Abugararah – Președintele Consiliului Elevilor din județul Hunedoara, Adriana Dinu – Președintele Asociației Județene a Părinților, Gabriel Alexandrescu – Head of Marketing & Digital Product Gas & Power, OMV Petrom și Luminița Costache – Specialist în educație la UNICEF.
Atelierele situaționale coordonate de către facilitatori și experți în domeniu, parteneri care s-au alăturat pe tot parcursul proiectului, nu au lipsit în cea de a doua parte a evenimentului de la Deva. Astfel, s-au trasat multe soluții, s-au centralizat multe propuneri și, cu toții au plecat încărcați cu idei și energie care să-i ajute să meargă, înainte cu toate demersurile necesare.
Organizatorii acestui eveniment, apreciază că cea de-a șasea sesiune de dezbatere din seria „Pactul pentru Tineri” a avut parte, la Deva, de un real interes din partea tuturor părților implicate, fapt încurajator în ceea ce privește abordarea problemelor ridicate la nivel politic, parlamentar, administrativ și legislativ, astfel încât probleme precum cele semnalate în cadrul acestui eveniment să fie, în cât mai scurt timp, eliminate.