Sub coordonarea col.(r) Adrian Ronai, activitatea Filialei din Petrila a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria” a avut, în ultimii ani, în ciuda tuturor problemelor ridicate de criza sanitară care a generat multiple provocări de ordin organizatoric, o activitate constantă, pe măsura obligației asumate de patrioții reuniți sub stindardul acestei organizații menite să păstreze vie flacăra amintirii Eroilor Neamului Românesc și în acest colț de țară.
În același timp, colonelul Adrian Ronai a înțeles importanța transmiterii mai departe, către noi și noi generații, a spiritului național-unitar și a istoriei națiunii române, ale cărei file de istorie s-au scris și pe meleagurile petrilene, acolo unde urmele eroilor căzuți în luptele din Marele Război al Reîntregirii, dar și ale celei de-a doua mari confligrații mondiale, mai sunt vizibile și în prezent. Așa se face că, la Petrila, Asociația ”Cultul Eroilor – Regina Maria” și-a deschis porțile către dascăli și către copii și tineri pentru care istorie este ”cea mai frumoasă poveste”.
Nu întâmplător, Adunarea Generală a Filialei Petrila a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria” (ANCERM) s-a desfășurat, în aceste zile, într-o unitate de învățământ. Școlii gimnaziale nr. 6 Petrila i-a revenit această onorantă misiune de a găzdui evenimentul, la care au participat, printre alții col.(r) Adrian Ronai – președintele Filialei Petrila a ANCERM, prof. Ioan Cordea – membru fondator, prof. Gheorghe Boantă sau istoricul Ioan Dorel Șchiopu – președintele Filialei județene Hunedoara a ANCERM. Lăudabilă este de asemenea participarea la acest eveniment a unor cadre didactice din orașul Petrila, dintre care bibliotecara Școlii gimnaziale nr. 6, Raluca Cocolan, membru activ al asociației, merită evidențiată și pentru contribuția la organizarea și buna desfășurare a activității, ca de altfel și profesoarele Corina Avram și Adelina Bădău de la Colegiul ”Constantin Brâncuși” din localitate.
În cadrul reuniunii a fost prezentat raportul de activitate al filialei Petrila a ANCERM pentru anul 2022 și, de asemenea, a fost prezentat planul de activități propuse pentru a fi realizate în cursul anului 2023. În susținerea acestora, col. (r) Adrian Ronai a amintit despre acțiunile de recondiționare a unor monumente de pe raza orașului Petrila, montarea unei plăci comemorative la Casa de cultură prin care să fie evocată personalitatea învățătorului Gheorghe Ittu, erou din Al Doilea Război Mondial, al cărui nume îl poartă biblioteca orasenească din Petrila. Pentru că și la Petrila ANCERM își propune să coopteze copii și tineri în cadrul asociației, în anul 2023 vor avea loc o serie de excursii cu elevii din cercurile ”Cultul Eroilor – Regina Maria” care funcționează la școalile petrlene sub coordonarea ANCERM, excursii la Pantheonul Eroilor de la Țebea și la Monumentul închinat Generalului Ioan Dragalina din Defileul Jiului. De asemenea, și în anul 2023 ANCERM Petrila va participa la depunerea de coroane de flori la Troita Eroilor din orașul Petrila și la Mausoleul de la Lonea, cu prilejul manifestărilor organizate de de Înălțare – Ziua Eroilor , Ziua Armatei Române ș.a. Desigur, pentru reușita tuturor acestor activități, ANCERM Petrila mizează pe sprijinul autorităților publice locale din orașul Petrila dar și pe cel al unor necesari sponsori.
Ca prim rod al unor astfel de activități, în opinia col. (r) Adrian Ronai, este îmbucurătoare participarea la sesiunea de lucru a Adunării Generale a ANCERM Petrila a elevilor Alexandru Florea Ilie, Marian Alexia și Stanciu Darius Bogdan, care au prezentat un apel pentru cunoașterea istoriei și a tradițiilor neamului, dovedindu-se nu doar pasionați de istorie, ci și dorinici să se implice în activitățile prin care, sub egida Asociației ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, și la Petrila memoria bravilor eroi români este cinstită așa cum se cuvine.