Dincolo de investițiile realizate cu fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelelor publice de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului, compania Apa Serv a reușit să implementeze în cadrul programului de investiții finanțare prin POIM un nou sistem de automatizare, monitorizare și control al întregului sistem de alimentare cu apă de tip SCADA (Supervisory control and data acquisition). Implementat de valoroasa companie germană Siemens, acest sistem SCADA este, în prezent, cel mai modern de acest fel din România. ”Practic, acest sistem care ne permite să avem, instant, 24 de ore din 24 o imagine asupra funcționării întregului sistem de alimentare cu apă potabilă al Văii Jiului, un control deplin asupra parametrilor tehnici ai acestuia și un mult mai bun sistem de management al sesizărilor primite de la beneficiari și chiar să intervenim de la distanță pentru a face unele reglaje de presiune sau debit în diverse puncte unde acestea sunt necesare la un moment dat, este ”cireașa de pe tort” în implementarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă pe care l-am implementat pe POIM, cu fonduri europene”, spune ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
Nu mai puțin de doi ani au fost necesari pentru a pune la punct toate detaliile privind realizarea noului sistem SCADA, complet automatizat și digitalizat, care permite operatorului de apă din Valea Jiului să monitorizeze întregul flux de activitate în fața unui monitor uriaș, de către un singur operator pe schimb, 24 de ore din 24. Șeful Departamentului Exploatare al ASVJ, ing. Florin Ciucur spune că, în trecut, transmisia de date se realiza prin stațiile radio și prin telefonie. ”Noul sistem centralizat SCADA presupune centralizarea și stocarea pe un server dedicat, într-o bază de date, a tuturor informațiilor culese prin senzorii montați la toate punctele de monitorizare din aria de operare. Orice fel de disfuncționalitate a sistemului este imediat sesizată în Dispecerat, unde un operator poate lua decizia optimă de intervenție într-un timp de câteva minute. În același timp, putem verifica instant fiecare sesizare primită la dispecerat de la beneficiarii noștri, astfel încât să intervenim operativ și corespunzător pe orice tip de problemă sesizată”, explică ing. Florin Ciucur.
Acesta arată, în cadrul investițiilor realizate în acest scop, pe contractul implementat de compania Siemens, au fost integrate în sistemul centralizat SCADA următoarele tipuri de obiective: rețelele de apă din toate localitățile Văii Jiului, vane magistrale, rezervoare, captări, stații de pompare, stații de clorinare, stații de tratare, stații de pompare a apelor uzate, stații de epurare, microhidrocentrale și cogenerare, supraveghere video a obiectivelor și alarmare în caz de efracție.
Proiectul SCADA se află în prezent în etapa de probe, contractul urmând să fie finalizat în circa două luni, însă deja, din datele analizate de cei de la Apa Serv, se observă eficacitatea acestuia. ”Sistemul ne oferă informații de o acuratețe absolută și ne arată chiar și eficacitatea celorlalte investiții pe care le-am realizat în cadrul programelor pe fonduri europene. Ca să vă dau doar un exemplu, putem în acest sistem să monitorizăm permanent consumul de apă pe diverse rețele, inclusiv comparativ pentru datele înregistrate de apometrul de control și apometrele de la locurile de consum. Am constatat, de exemplu în cartierul Dimitrov, acolo unde au fost realizate tot pe POIM și investiții pentru modernizarea rețelelor, nu doar că indicatorii de consum de pe cele două categorii de apometre coincid, ci și că, în general noaptea, sunt momente în care consumul de apă este zero, ceea ce înseamnă că sistemul de alimentare cu apă este perfect și funcționează fără pierderi”, spune ing. Florin Ciucur, șeful Serviciului Exploatare al ASVJ.
Desigur, operarea noului sistem de monitorizare și control de tip SCADA aflat acum în dotarea Apa Serv necesită și o bună pregătire a personalului de deservire. ”Sistemul este unul foarte complex, iar observarea și analiza datelor sunt lucruri care presupun o bună instruire practică a personalului. Este motivul pentru care operăm la dispecerat numai cu personal cu studii superioare, iar în perioada următoare, împreună cu partenerii de la Siemens, vom organiza cursuri de pregătire pentru întregul personal din cadrul companiei care va avea atribuțiuni de operare a acestui sistem, cursuri care încep chiar din această săptămână. În altă ordine de idei, suntem mândri că am putut implementa un astfel de sistem de monitorizare și control a întregii noastre activități, care este în prezent, cel mai modern existent în România, beneficiind de tehnologie informatică și sisteme de automatizări de cea mai nouă generație”, mai spune ing. Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.