O atenție aparte în ceea ce privește programul investițiilor publice ale Primăriei municipiului Lupeni în ultimii ani s-a îndreptat către sectorul educațional și către susținerea activităților care i-au avut în prim plan pe copiii și tinerii din acest municipiu. Firesc, am putea spune, având în vedere fie și doar faptul că primarul localității, profesorul Lucian Resmeriță este, la bază, cadru didactic și cunoaște sistemul de învățământ și nevoile acestuia în mod direct, atât ca primar, ca profesor cât și ca părinte. ”Poate că, având în vedere această triplă experiență a mea în ceea ce privește sistemul de învățământ, înțeleg foarte bine care sunt cerințele dezvoltării unui învățământ de calitate și, ca primar, mi-am asumat responsabilitatea de a face tot ceea ce este necesar pentru ca infrastructura educațională din municipiul Lupeni să fie una care să poată asigura cadrul necesar unui învățământ de cel mai înalt nivel pentru copiii noștri”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Pornind de la această realitate, echipa primarului Resmeriță a elaborat un set de proiecte care vizează toate unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, de la grădinițe, școli gimnaziale și până la cele două licee din localitate. O bună parte din aceste proiecte au fost deja acceptate la finanțare, din fonduri europene, pe diverse axe de finanțare, atât în cadrul programelor regionale derulate de ADR Vest, cât și în cadrul Programului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Mai mult, o serie de astfel de proiecte, care au în centrul atenției modernizarea sectorului educațional din municipiul Lupeni sunt în pliun proces de execuție a lucrărilor.
Spre exemplu, lucrările la grădinița din Cartierul Tineretului sunt deja realizate în proporție de 80%. Primarul Lucian Resmeriță spune că mai urmează montarea tarchetului, a liftului, realizarea scărilor exterioare și dotarea cu mobilierul aferent, după care acest obiectiv va fi repus la dispoziția copiilor din cartierul Tineretului.
Similar, se lucrează în ritm alert la modernizarea Școlilor gimnaziale nr. 1 și numărul 3, tot pe fonduri europene. ”La Școala gimnazială nr. 1 se înlocuiește acoperișul și tâmplăria, se reabilitează din punct de vedere termic clădirea și se construiesc o sală de sport și un teren de fotbal. La Școala gimnazială nr. 3 se lucrează la acoperiș, la modernizarea sălilor de clasă, la construcția unei noi săli de sport. Se lucrează și la baza sportivă de la Liceul Tehnologic Lupeni, care va intra și el într-un amplu program de reabilitare și modernizare pe fonduri europene”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Între timp, Primăria municipiului Lupeni a obținut noi resurse financiare, prin PNRR, pentru reabilitarea altor cinci unități de învățământ, iar în cadrul ședinței de Consiliu local din 30 martie 2023, a fost aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Lucian Resmeriță prin care urmează să fie depusă o cerere de finanțare, tot în cadrul PNRR, pentru “Dotarea cu mobiler, materiale didactice și echipamente digitale a Unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Lupeni, județul Hunedoara”, un proiect în valoare totală de 5.308.999,27 lei.
Pentru ca învățământul să devină nu doar o obligație, ci și o pasiune pentru copii și tineri, Primăria Lupeni își propune să acceseze bani pentru a putea moderniza toate unitățile de învățământ, de la grădinițe și până la școlile gimnaziale sau liceele din oraș. În acest sens, pe lângă banii europeni,
esențiali în atingerea acestui deziderat, Primăria Lupeni și-a propus să asigure finanțările necesare inclusiv de la bugetul local. Astfel, au fost realizate anual reparații și mici investiții în reabilitarea unităților școlare, au fost plătite burse școlare pentru elevi, au fost acordate premii pentru elevii olimpici și campioni în competițiile sportive naționale și internaționale, dar și pentru îndrumătorii acestora.
Tot pentru copiii din Lupeni au fost realizate investiții în modernizarea locurilor de joacă, a terenurilor de sport și au fost încurajate și susținute toate activitățile educaționale, culturale și sportive în care au fost implicați copii.
”Viitorul comunității noastre depinde de modul în care vrem și știm să ne ocupăm, permanent, de copii. De educația acestora, atât în școală cât și în afara școlii. Iar noi, administrația locală, încurajăm tocmai acest tip de atitudine, cu convingerea că nimic nu e prea scump și totul e necesar atunci când este vorba despre copiii din municipiul Lupeni”, concluzionează primarul Lucian Resmeriță.