Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 10 aprilie 2023, ora 1700, la Sala de Lectură a bibliotecii, o întâlnire cu dascălul și scriitorul Mihai Petre care, cu această ocazie, își va lansa volumul intitulat „Liviu Rebreanu. Ion, un roman în cinci lecturi”, apărut recent la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în colecția Rebreniana.
Mihai Petre este un nume binecunoscut și respectat în mediul școlar din județul Hunedoara, în mediul scriitoricesc deopotrivă, fiind un dascăl care și-a dobândit un binemeritat renume prin calitatea ireproșabilă a actului pedagogic, prin strădania de a le insufla elevilor săi dragostea pentru limba și literatura română, prin rezultatele deosebite pe care le-a obținut în întreaga sa carieră de profesor la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”.
Profesorul Mihai Petre este și autorul unor importante cărți de specialitate din domeniul lingvisticii, al toponimiei, dar și al unor cărți prin care și-a dovedit talentul de prozator: „Interviuri hunedorene”, „Cretă color”, „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara”, „Tăieri în alb” și „Birtul parcului”.
După volumul „Caragiale. Lecturi, relații, perspective”, apărut în anul 2020, în care a abordat comediile lui Caragiale dintr-o perspectivă modernă, inedită, de data aceasta Mihai Petre ne propune o re-lectură a romanului Ion din cinci perspective: a pământului, a cronotopului, a verbului, a simbolurilor și a relațiilor dintre personaje. Perfect cunoscător al celebrului roman, Mihai Petre îi valorifică din plin potențialul și demonstrează faptul că Ion se pretează la multiple interpretări. De aceea, analiza din cele cinci unghiuri este o premieră în critica scriiturii lui Liviu Rebreanu, iar profesorul Mihai Petre a făcut în volumul său o remarcabilă și valoroasă muncă de pionierat.
Volumul este extrem de util nu doar pentru elevi, nu doar pentru studenți, ci dincolo de scopul lui didactic, este o lectură binevenită și necesară oricărui iubitor de literatură română. Mai mult, el este și o dovadă clară a faptului că literatura noastră nu este cu nimic mai prejos decât alte literaturi. Profesorul Mihai Petre ne demonstrează limpede și convingător acest lucru.
Această întâlnire cu Mihai Petre va fi și un bun prilej pentru un dialog amplu cu autorul care, în final, va oferi autografe pe noul său volum.