Legea PENSIILOR 2023: Noua formulă de recalculare a pensiilor pentru cinci milioane de români

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat care este noua formulă de calcul a pensiilor. În total, cinci milioane de pensii vor fi recalculate. De asemenea, ministrul a explicat că nicio pensie nu va scădea.Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice au finalizat varianta finală pentru Legea Pensiilor, după ce, iniţial, au existat trei variante.

„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Potrivit unor surse, o posibilă formulă pentru recalcularea celor cinci milioane de pensii ale românilor ar fi formată astfel:

– Numărul de puncte de pensie X VPR (n.r. Valoarea punctului de referinţă). În acest moment, VPR este 72, având în vedere că se calculează, după cum urmează: punctul de pensie împărţit la 25 de stagiu de cotizare. În cazul în care punctul de pensie va creşte în 2024 la 1.875 de lei, VPR va ajunge la 75.

Sursa: antena3.ro