În constelația poeziei românești contemporane, numele poetei Mirela Cocheci este, de pe acum, unul perfect vizibil, strălucitor, astral. Versurile sale, de un lirism profund, emoționant, sunt dublate de mesajul clar, coerent, evident al gândurilor acesteia despre lume și viață, despre eros și logos, despre cer și pământ, despre toate care sunt.
Poeta Mirela Cocheci dovedește pe deplin odată cu acest volum de versuri, încă o dată, harul poetic cu care a fost înnobilată, creând cu aceeași ușurință versuri ce îmbracă forme clasice și contemporane, ce parcă amintesc de marii noștri poeți Mihai Eminescu, Anton Pan, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu. În același timp, poeziile în metru iambic, cele în vers alb, metavers sau acrostih poartă o amprentă inconfundabilă a originalității izvorâte din vasta cultură pe care o devoalează, cu atâta măiestrie, în poeziile sale, autoarea.
Abordând teme deosebit de variate, identificabile în timp și în spațiu, poeziile Mirelei Cocheci îmbracă forme speciale de exprimare poetică, fiind fie veritabile reportaje rimate, fie semnificative jurnale în versuri, fie emoționante lecții de metafizică versificate, astfel încât cititorul este absorbit pe de-a-ntregul de lectură și cartea e greu (poate chiar imposibil!) de a fi lăsată din mână până când și ultimul vers nu va fi fost citit, însușit, sa-vurat pe măsură.
Ceea ce pe noi, oamenii așezați în spațiul geografic al Văii Jiului, ne impresionează în mod special în textele cuprinse în volumul de față – ”Sofisme surdomute” – sunt emoționantele versuri care ”vorbesc” chiar despre aceste locuri, despre frumusețile satelor momârlănești, despre minunățiile munților dimprejur dar și despre necazurile, neliniștile, tristețile sau, după caz, bucuriile, oamenilor zonei din care-și trage seva vieții și distinsa poetă Mirela Cocheci.
Aceasta scrie, cu eleganță și duioșie, cu patimă și răzvrătire, cu credință și deznădejde, despre ”câte-n lună și în stele”, amestecând sentimente uneori chiar antagonice într-un creuzet magic, de unde acestea se întorc în inimile cititorului purificate, astfel încât acest întreg amalgam de ”Sofisme surdomute”, în umbra cărora poeta încearcă să ascundă mesaje puternice, cu valoare redun-dantă în viața oamenilor, capătă auz și glas, generând indubitabil alte și alte sentimente emoționante, absolut admirative, menite să ne sensibilizeze dar, în același timp, să ne deschidă sinapsele cognitive către o serie de teme de maximă actualitate și către cele mai savante teme ale umanității.
”Sofisme surdomute”, al cincilea volum de autor semnat de poeta Mirela Cocheci consemnează deplina confirmare a faptului că aceasta a atins deja sferele înalte ale creației literare care-i permit să revendice acel binemeritat loc în constelația poeziei, în rândul ”stelelor” pe urmele cărora a pășit, într-un elan creator prolific și profund, făcându-și văzute și auzite creațiile cu fiecare vers, cu fiecare nouă poezie, cu fiecare nouă carte, care constituie tot atâtea invitații spre lectură pentru iubitorii acestui nemuritor gen literar care este și rămâne poezia.
