Potrivit contractelor încheiate cu firmele de întreținere a drumurilor județene pe timp de iarnă, activitățile specifice sezonului de iarnă au încetat la data de 31 martie 2023. Numai că vremea capricioasă din această săptămână a determinat administratorul drumurilor județene din Hunedoara să recheme firmele de deszăpezire pentru a acționa pe drumurile din județ unde s-a așternut zăpadă pe carosabil.
”Chiar dacă la 31 martie au încetat contractele pentru servicii de dezăpezire, am rechemat, pe bază de comandă, firmele de specialitate pe toate drumurile județene unde a fost necesară, în ultimele zile, intervenția la deszăpezire. Am acționat și la Straja, dar și la Ghelari, acolo unde au fost de altfel semnalate probleme odată cu zăpezile abundente din zilele trecute, inclusiv în sistemul național de urgență 112. Sigur că acest lucru înseamnă o cheltuială în plus pentru Consiliul județean Hunedoara dar, până la urmă, avem obligația de a asigura buna circulație pe drumurile județene și asta facem”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
În altă ordine de idei, admninistratorul public al județului Hunedoara spune că, odată ce firmele producătoare de asfalt au pornit instalațiile de producție, Consiliul județean Hunedoara a început și derularea programului de reparații pe drumurile județene unde acestea sunt necesare. ”Odată cu venirea primăverii, înainte de episodul acesta de răbufnire a iernii, noi am demarat și programul de reparații și întreținere a drumurilor județene. În ultimele zile din luna martie am reușit să realizăm o serie de lucrări de refacere a infrastructurii rutiere în comuna Pui, pe drumul ce leagă localitatea cu satul Hobița, dar și pe drumul județean ce leagă orașul Hațeg de comuna General Berthelot. Cu prioritate, vom interveni pe toate drumurile care au fost afectate de anotimpul rece și care necesită lucrări de reparații și reabilitare pentru a asigura un trafic rutier sigur și confortabil în județul nostru”, a declarat Costel Avram.
Acesta spune că, în cursul acestui an, vor fi realizate lucrări și în arealșul turistic al Văii Jiului. Aici, spre exemplu, în 2023 vor fi modernizați și cei circa 850 de metri din zona superioară a DJ 709 F Cabana Rusu – Masivul Parâng, pe porțiunea cuprinsă între stația meteo și cabana ANEFS din stațiunea turistică Parâng-Petroșani. ”Așa cum am promis, anul acesta vom circula până la capătul acestui drum județean, până sus în munte, la baza Parângului Mic. Imediat ce vremea va permite, această lucrare va fi realizată”, a mai spus Costel Avram.