”Sinestezii” reprezintă un concept de spectacol născut din colaborarea dintre valoroșii muzicieni ai Văii Jiului, Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș. Un spectacol care se vrea a fi un amestec de emoție, trăiri și sunete, specifice unor instrumente muzicale care, până de curând, păreau antagonice ori cel puțin imposibil de alăturat în muzica unor spectacole de pian sau de folk.
Întâlnirea pe tărâmul muzicii dintre cantautorul Cătălin Stepa și pianistul Aurelian Epuraș, care s-a produs cu câțiva ani în urmă sub genericul proiectului ”Fabrica de pian”, inițiat de Aurelian Epuraș și susținut, fără rezerve și de Cătălin Stepa, le-a oferit celor doi muzicieni ocazia să interacționeze nu doar sub semnul amiciției și al muzicii, ci și în conturarea ideii și mai apoi a conceptului muzical piano-folk. După câteva experimente reușite, în care cei doi au adus în fața publicului noul concept muzical, s-a născut un proiect artistic amplu, concretizat anul acesta în turneul național ”Sinestezii”.
Demarat în luna martie 2023, turneul ”Sinestezii” le-a oferit celor doi artiști, Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș, ocazia de a susține zeci de spectacole piano-folk în țară, de la București la Cluj, de la Bistrița la Pitești sau de la Năsăud la Petroșani. Se vede treaba că spectacolul ”Sinestezii” a generat nu doar curiozitate, ci s-a bucurat de un real succes, confirmat de faptul că peste tot concertele au avut loc cu ”casa închisă”, ba mai mult decât atât, în fiecare oraș au avut loc câte două reprezentații.
”Un pian, o chitară, două voci și o mână de cântece alese în așa fel încât sa construiască o experiență plăcută pentru toți participanții la acest eveniment.” Așa descriu cei doi artiști misiunea pe care au asumat-o în proiectul artistic intitulat ”Sinestezii”. Dincolo de felul în care Cătălin și Aurelian știu, fiecare cu instrumentul său și cu vocea sa, să pătrundă direct în sufletul oamenilor, experimentul lor de piano-folk, introdus pe scena artistică din România odată cu seria concertelor sub genericul ”Sinestezii”, e pur și simplu extaziant. L-am trăit și noi din plin sâmbătă seara, la Aztek Caffe Petroșani, alături de alți prieteni iubitori de muzică, de poezie, de frumusețea vieții. Și vă recomandăm tuturor celor care iubiți muzica folk, celor care îndrăgiți chitara și pianul, tuturor celor care ați auzit ori nu de Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș să nu ratați ocazia de a-i urmări măcar o dată, LIVE, în seria concertelor din turneul ”Sinestezii”, care continuă, după Paști, în toată țara.
Desigur, îi puteți vedea și asculta pe cei doi remarcabili artiști și în spațiul virtual, pe canalul de YouTube acolo unde se regăsesc cele mai frumoase piese ale acestora: ”Cărăruie”, ”După ploi”, ”Ce eram”, ”Cum voi trăi”, ”Ea vine joi”, ”Umbra” – compoziții semnate Cătălin Stepa, respectiv ”Ultimul vals”, ”Ziduri”, ”Stele”, ”Mi-e dor de tine” – compoziții semnate Aurelian Epuraș.