Un protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Hunedoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă de pe acum posibilitatea unui număr de peste 4000 de femei din județ de a beneficia de mamografii gratuite. Pacientele depistate cu cancer mamar sau cu suspiciune de cancer mamar vor fi ulterior tratate de către medici din Timișoara și Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public Costel Avram, managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva, dr. Emil Stoica Mariș, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, și managerul interimar al Spitalului CFR Simeria, dr. Andrei Bolojan, au avut, luni, o întâlnire cu delegația Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara formată din dr. Mihaela Moldovan, șef serviciu Anatomie Patologică, dr. Olimpia Oprea, medic primar Obstetrică-Ginecologie, coordonator medical al proiectului în Regiunea Vest și dr. Alina Malița, medic primar radiolog.
„Consiliul Județean Hunedoara susține proiectul inițiat de Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara și Institutul Oncologic „prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca. Este un demers care are ca scop creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce pentru acest tip de patologii. Prevenția trebuie să fie una dintre preocupările noastre, ale tuturor, pentru că este mai lesne să previi, decât să tratezi. Îmi exprim speranța și încrederea că acest proiect își va atinge scopul și că, prin depistare precoce, vieți prețioase vor fi salvate. Tocmai de aceea și Spitalul Județean de Urgență din Deva, dar și alte unități sanitare din județ vor fi cooptate în acest tip de proiecte”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Începând cu luna mai 2023, mamografiile gratuite vor putea fi efectuate la Spitalul CFR Simeria!
Proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân” este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman și grupul țintă cuprinde 40.000 de femei din regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest, cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani.
În cadrul proiectului, se efectuează mamografii atât la sediul spitalelor din cele două regiuni care au în dotare mamografe digitale, dar și cu ajutorul unei Unități Mobile dotată cu mamograf mobil. Pacientele depistate cu afecțiuni oncologice vor fi tratate de către medicii celor două unități medicale care au demarat proiectul, respectiv Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara și Institutul Oncologic „prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca.
Programul consultațiilor și datele de contact pentru programări vor fi comunicate ulterior.