Alexia Ioana Neamţu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara și liderul tehnic al echipei hunedorene de robotică RobotX Huneodara este unul dintr ecei patru patru elevi din România selectaţi pentru a face parte din ”Dean’s List”, cea mai prestigioasă selecţie în domeniul roboticii, urmând să reprezinte țara noastră la Campionatul Mondial First Tech Challenge din SUA.
Aceasta va pleca sâmbătă, 15 aprilie 2023 către SUA, pentru a paricipa la competiția mondială de robotică, găzduită în orașul Houston din statul american Texas. Alexia este însoțită peste ocean de cel de-al doilea mentor al echipei de robotică, profesorul Adrian Budiul.
Deplasarea celor doi în SUA este susținută și de către administrația publică locală a municipiului Hunedoara. „M-am bucurat să îi revăd, după performanţa obţinută luna trecută şi i-am asigurat de tot sprijnul nostru. De altfel, ei vor duce o bucăţică din istoria municipiului nostru, peste ocean, pentru că în bagajul Alexiei se vor regăsi mai multe materiale menite să promoveze Hunedoara. Le urăm mult succes și le mulțumim pentru faptul că reprezintă municipiul nostru, în cadrul unei competiții prestigioase cum este cea din Statele Unite ale Americii! Se dovedeşte, încă o dată, dacă mai era nevoie, că membri echipei RobotX şi mentorii lor fac o treabă excelentă, iar asta nu face decât să ne oblige şi mai mult să investim, în continuare, în educaţia tinerilor Hunedoarei”, spune primarul municipiului, Dan Bobouţanu.
La nivel mondial, din aproximativ 100 de mii de copii excepționali care participă la competiții de robotică, rămân doar zece care primesc Dean`s List Award. „Este o competiţie acerbă care confirmă că ei vor fi lideri în inovare, în ştiinţă şi tehnologie în anii care urmează. Țara noastră stă foarte bine la acest capitol – faţă de multe alte ţări, avem dreptul la patru finalişti pentru această parte de competiţie, în condiţiile în care majoritatea sunt americani. Ar fi minunat să mai spargem o dată gheaţa americană şi să obţinem prin Alexia un alt Dean’s List Award”, spune profesorul Mircea Nistor, cel care se ocupă îndeaproape de elevii hunedoreni pasionați de robotică.
Anul trecut, tot o elevă a liceului hunedorean „Traian Lalescu” – Brianna Alexandra Stan – a primit premiul, la Houston, chiar de la celebrul inventator Dean Kamen, care este şi iniţiatorul competiţiilor FIRST.