Deși expresia „la Paștele Cailor” transmite „niciodată”, totuși această sărbătoare există. Tradiția arată că la nașterea Mântuitorului Hristos, la ieslea animalelor, pe cât de cuminți au fost boii și oile, pe atât de gălăgioși au fost caii. Atunci Maica Domnului i-a blestemat să se sature doar o dată pe an, de Înălțare.

Românii folosesc expresia „la Paştele Cailor“, cu sensul de „niciodată“, dar puţini ştiu că această zi chiar există. Paştele Cailor sau Ispasul, aşa cum este denumită în popor această sărbătoare, are loc în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. Spre deosebire de alte sărbători, Paştele Cailor nu are o dată fixă, aceasta fiind influenţată de data serbării Paştilor. “Probabil că şi din această cauză a luat fiinţa vorba „la Paştele Cailor”, însemnând o dată neştiută încă, fără o zi exactă în calendar”, notează crestinortodox. În ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, se spune că pentru un ceas, ei se satură de păscut iarba câmpului.

Interdicţii severe de muncă de Paștele Cailor

În tradiţia populară, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor din cadrul Centrului Tradiţie şi Modernism din Ialomiţa, această zi mai este numită, în popor, şi Ispas şi este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. “Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii.

Legendă cu origini în Evul Mediu

O altă legendă care circulă referitor la această sărbătoare îşi are originile în Evul Mediu, iar Ispasul este un obicei care a circulat în Transilvania.

„În Evul Mediu, pe când în Ardeal exista o componentă multietnică şi religioasă, sărbătoarea Învierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul românilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor.

Potrivit calculelor calendarului, se întâmpla cam o dată la 4 sau 7 ani sărbătorirea Paştilor să cadă în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paştele Cailor”, acest an, în care toti serbau Paştele la aceeaşi dată, fiind anul în care caii se odihneau. Sărbatoarea este prilej pentru organizarea de târguri şi pentru încheierea unor afaceri. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în trecut, în unele zone, se faceau slujbe religioase pentru sănătatea animalelor.

Spiritele se pot rătăci

Tradiţia populară păstrează şi la Ispas, asemănător marilor sărbători de peste an, o întreagă suită de obiceiuri. De exemplu, acum abundă practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor.

Formulele de salut în ziua de Ispas sunt sub influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Se spune că în drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor.

Practici magice pentru apărarea de rele de Paștele Cailor

“De aceea, oamenii obişnuiesc în noaptea şi ziua de Ispas să facă numeroase practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece”, spune Ani Topârceanu, şef Birou Etnografie şi Folclor din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.

Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor România.

Sursa – ziarulunirea.ro