Momârlanii petrileni au dat startul sezonului nedeilor tradiționale în Valea Jiului

Potrivit tradiției populare din regiunea Văii Jiului, imediat după Paște, momârlanii dau startul nedeilor. Obiceiurile strămoșești îi conduc la origini pe momârlanii din Valea Jiului, iar în zonele rurale ale Petrilei obiceiul mai păstrează încă patina timpurilor de odinioară.

Din prima zi a sărbătorii Paștelui, comunitățile de momârlani din Valea Jiului se adună în apropierea bisercilor și organizează tradiționalele petreceri câmpenești sau nedei, așa cum sunt ele cunoscute. La aceste petreceri, localnicii pregătesc și un praznic, unde sunt invitați să mănânce toți cei care participă la eveniment.

Bunăoară, încă din duminica Paștelui, în satele petrilene Jieț, Taia, Andronești, Cimpa, momârlanii s-au adunat pentru nedeie, la chemarea celor mai gospodari dintre săteni, dar și a autorităților locale, care sprijină fără rezerve evenimentele de tradiție ale comunității.

”Și în acest an, ca în fiecare an, continuă tradițiile în localitățile aparținătoare orașului Petrila. Astfel, suntem cu toții invitați la nedeile din săptămâna Paștelui, organizate cu ajutorul locuitorilor din zonele rurale petrilene, a momârlanilor. Aceștia pregătesc ceaune cu tocană din carne de oaie, ceaune cu păsat din porumb cu brânză și ceaune cu varză cu carne. Pentru prepararea mâncării, fiecare locuitor din acea zonă contribuie cu ce vrea și cu ce îl duce mâna, unii aduc carnea, alții fac colăceii, alții donează varza sau porumbul și brânza pentru păsat, foarte important de precizat este faptul că toate bucatele sunt din producția lor proprie. După prepararea mâncărurilor vine preotul satului și slujește masa, apoi oamenii servesc masa”, ne spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, care nu este deloc străin de aceste tradiții momârlănești, fiind chiar unul dintre organizatori.

La Jieț, satul în care a avut loc anul acesta prima întrunire a momârlanilor pentru nedeia Paștelui, așa cum a consemnat etnologul dr. Dumitru Gălățan Jieț, gospodarii au sacrificat o țurcană brează de aproape 50 de kg, ceea ce constituie un record în materie. ”Momârlanii Jiețeni nu mai fac focul sub oale, ci intre cele două siruri de oale. Anul acesta, la nedeia de la Jieț de pildă, s-a gătit în 23 de oale a câte 60 litri fiecare. Una dintre oile sacrificate, o oaie stearpă a cântărit tăiata 47 Kg. Cred că este un record de greutate al unei Breze țurcane de Jieț”, spune dr. Dumitru Gălîțan Jieț.

Ceea ce ar mai fi de precizat este faptul că aceste mâncăruri sunt preparate după rețete secrete de bucătari iscusiți, doar bărbați, femeile neavând voie să prepare aceste mâncăruri, ele fiind doar sprijin în prepararea acestora.

După ce momârlanii degustă mâncarea tradițională, aceștia ies la joc, cele două ansambluri folclorice reprezentative ale localității, Junii Petrileni și Bujorii Muntelui, fiind prezente să-i încânte și să-i înveselească pe cei ce participă la eveniment, cu muzica tradițională din zonă.

Specificul acestor nedei este dezvoltarea relațiilor dintre oameni, pentru că aici oamenii povestesc lucruri legate de agricultură și oierit, cum au trecut de perioada iernii sau chiar câte animale s-au născut de la începutul anului. Localnicii ciocnesc ouă roșii, dezvoltând o adevărată competiție între ei.

Nedeile petrilene vor continua și în zilele următoare, culminând cu Nedeia din Poiana Muierii, una dintre cele mai cunoscute și apreciate manifestări populare de acest gen din România. Tot în aceste zile au loc nedei tradiționale și în zonele rurale ale municipiilor Petroșani și Vulcan, dar și în comunitățile de momârlani de la Uricani, Lupeni sau Aninoasa.

Fotografii: Vasile Laurențiu Sorin