Un număr neașteptat de mare de români recunosc că n-au citit în viața lor o carte

Cercetătorii spun că cei care au învățat să citească, au un volum mai crescut de substanță cenușie în mai multe arii din lobul temporal și parietal. Aceștia spun că aria pentru forma vizuală a cuvintelor este o arie vizuală de asociație.„Se numește ipoteza reciclării neuronale și spune că o parte din circuitele vizuale deja specializate pentru recunoașterea obiectelor, se respecializează pentru recunoașterea cuvintelor atunci când învățăm să citim”, spune Simina Pițur, cercetător în neuroștiințe. „Sunt studii care sugerează că în cazul persoanelor care nu au învățat niciodată să citească, această arie se specializează pentru altceva, de exemplu, pentru recunoașterea fețelor”, completează ea.

Potrivit unui studiu Eurostat, dacă ne raportăm la țara noastră, românii citesc mai puțin de 5 minute pe zi, iar 35% dintre cetățeni recunosc că nu au citit niciodată vreo carte. Sociologii spun că tehnologia este unul dintre motivele care influențează această activitate. „Înainte de revoluție stăteam chiar foarte bine, pentru că nu aveam ce altceva de făcut. După revoluție a fost explozia asta de stimuli veniți din toate direcțiile, care au distras atenția, și mai ales televiziunea, mass-media și internetul au marginalizat cu totul citirea cărților”, susține sociologul George Butunoiu.

Chiar dacă specialiștii spun că alfabetizarea ar schimba relația pe care o avem cu limbajul vorbit, potrivit studiului, 35% din tineri afirmă cu sinceritate că nu au citit niciodată vreo carte, iar doar 16 % spun că citesc lunar.

Specialiștii spun că e nevoie doar de 6 minute de lectură pe zi pentru a vedea schimbări radicale la nivelul creierului sau pentru a reduce nivelul stresului cu 68 %.

sursa: digi24.ro