Mașinile electrice ar putea fi considerate autoturisme de ”unică folosință”: Care este motivul și de ce asigurările auto ar putea să crească substanțial
Asigurările auto pentru maşinile electrice ar putea să crească substanţial, pentru că bateriile care le propulsează sunt foarte scumpe, iar în cazul unor accidente rutiere, înlocuirea lor înseamnă o povară mult mai mare pentru asiguratori.
Unii dintre producătorii auto, precum General Motors sau Ford, au depus eforturi ca bateriile pe care le pun pe maşinile electrice să fie modulare, ceea ce facilitează înlocuirea unui modul cu altul nou, în cazul unei defecțiuni sau al unui accident.
Această problemă este analizată acum şi de Tesla, care încă foloseşte baterii integrale, care nu pot fi reparate, ci doar schimbate.
În acest moment, pentru că nu au fost multe accidente care să ducă la deteriorarea acumulatorilor, românii care au maşini electrice plătesc aceeaşi asigurare precum cei care au maşini cu motoare clasice.
Problema apare atunci când costurile pentru repararea unei maşini electrice ajung să fie foarte mari. O baterie nouă de Dacia Spring, de exemplu, costă circa 7.000 de euro, iar o baterie nouă de Tesla poate ajunge de la 16.000 până la 20.000 de euro, în funcție de model.
Mașini de „unică folosință”
De asemenea, la aceste preţuri se adaugă și manopera percepută de service. Potrivit unei analize realizate de Reuters, în SUA și Europa, companiile de asigurări consideră mașinile electrice aproape de unică folosință.
Mai mult, experții le declară „daună totală economică” și la cea mai mică avarie suferită de baterie, în cazul unui accident. Cu toate acestea, trebuie luat în considerare şi faptul că preţul bateriilor va continua să scadă pe măsură ce tehnologia va avansa şi producţia va fi mai mare.
În prezent, acestea costă aproximativ 145 de euro pentru 1 kilowatt/oră, faţă de 1.200 de euro, cât era în urmă cu 10 ani.
Sursa: stiripesurse.ro