După ce, de curând a fost gazdă a Olimpiadei Naționale pentru Chimie, județul Hunedoara este, în aceste zile, gazda Olimpiadei Naționale pentru Religie Ortodoxă, destinată elevilor din cilcul școlar gimnazial. Evenimentul se derulează la Deva, în perioada 19-22 aprilie 2023. La eveniment participă 315 elevi de gimnaziu din întreaga ţară, peste 50 de profesori însoţitori, iar comisia centrală, responsabilă pentru elaborarea subiectelor, evaluarea lucrărilor şi stabilirea listei finale de premii şi menţiuni, va fi compusă din aproape 30 de experţi în educaţie.
Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc miercuri, 19 aprilie 2023, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva şi a debutat cu săvârşirea unei slujbe Tedeum, oficiată de Preasfinţitul Părinte Nestor împreună cu un sobor de preoţi. La eveniment au paricipat, printre alții, și o serie de personalități publice precum: Ionel-Florian Lixandru – Secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei, Cătălin Mihai Micu – Subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei, Romeo Moşoiu – consilier personal al Ministrului Educaţiei, Vasile Timiş – Inspector general pentru disciplina Religie în Ministerul Educaţiei, diacon Alexandru Cuţchi – Inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, Maria Ştefănie – Inspector şcolar general al judeţului Hunedoara, Laurenţiu Nistor – Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Călin Petru Marian – Prefectul judeţului Hunedoara ș.a.
Consiliul Județean Hunedoara este partener în organizarea Olimpiadei Naționale de Religie – Cultul Ortodox, clasele V-VIII, acest fapt, fiind în opinia președintelui Laurențiu Nistor, un aspect onorant și relevant în activitatea administrației județene. ”Consiliul Județean Hunedoara susține în mod constant și consistent organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare! Susținând performanța în educație, susținem de fapt viitorul. Rezultatele foarte bune obținute de elevi ne bucură și ne motivează să premiem fiecare performanță. Pentru noi este o mare bucurie, dar și o aleasă onoare să găzduim Olimpiada Națională de Religie pentru elevii din învățământul gimnazial, cu atât mai mult cu cât județul Hunedoara păstrează un bogat patrimoniu format din mărturii ale credinței noastre creștine. Cred că, împreună, autoritățile publice, școala și biserica au datoria de a colabora pentru a le oferi tinerilor șanse reale la un viitor sigur! De aceea subliniez în mod deosebit excelenta colaborare pe care o avem cu Episcopia Devei și Hunedoarei, cu Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, dar și cu Inspectoratul școlar Județean, cu doamna inspector școlar general Maria Ștefănie”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Acesta apreciază că Olimpiada Națională de Religie, găzduită anul acesta în județul Hunedoara, este mai mult decât un concurs școlar, iar momentul desfășurării sale este ales cât se poate de potrivit și vine să completeze în chip fericit praznicul Învierii Domnului.
Arhipăstorul eparhiei hunedorene, PS Părinte Nestor, care este şi preşedintele de onoare al comisiei centrale a acestei competiţii naţionale, a adresat tuturor participanților, la c eremonia de deschidere a acestui eveniment școlar național, un cuvânt de bun venit şi de binecuvântare, i-a felicitat pe toţi elevii participanţi pentru calificarea lor la etapa naţională a olimpiadei de religie şi le-a urat acestora mult succes la proba scrisă care se desfășoară joi, 20 aprilie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”.
Cei 315 elevi participanţi împreună cu profesorii însoţitori au primit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara câte o mapă de participare, iar din partea Episcopiei Devei şi Hunedoarei câte un consistent pachet cu cărţi.
După susţinerea probei scrise, timp de două zile, toţi aceştia vor avea oportunitatea de a vizita câteva dintre obiectivele istorice şi religioase ale judeţului Hunedoara precum: Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Monumentul lui Avram Iancu de la Ţebea, Mănăstirile Prislop şi Crişan şi altele.
Olimpiada se va încheia sâmbătă 22 aprilie, după-amiază, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, unde va avea loc festivitatea de premiere.