Municipiul Orăștie a celebrat, în aceste zile, 20 de ani de la consfințirea relațiilor de înfrățire și parteneriat cu orașul Siledrecht din Olanda.
În cadrul acestei manifestări, la sediul Primăriei Municipiului Orăștie, au avut loc momente artistice, un tur al expoziției tematice și nu în ultimul rând înmânarea plachetei aniversare.
Potrivit primarului municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan, scopul vizita delegației olandeze are două obiective importante. Primul obiectiv urmărește marcarea a 20 de ani de înfrățire a celor două localități iar cel de al doilea obiectiv ce a stat la baza vizitei ține de implementarea unui proiect pentru creșterea calității serviciilor educative pentru copiii cu nevoi speciale, desfășurându-se în două sesiuni. ”Prima sesiune se desfășoară în această perioadă, prin implicarea specialiștilor olandezi, aflați în orașul nostru, urmând ca a doua sesiune să aibă loc în octombrie 2023, în Olanda, Sliedrecht, cu participarea dascălilor și specialiștilor implicați în procesul de educație a copiilor cu nevoi speciale, din rândul celor două școli gimnaziale ale Orăștiei”, a declarat primarul Ovidiu Laurențiu Bălan.
De menționat este și faptul acești 20 de ani de înfrățire și parteneriat cu localitatea olandeză au permis orăștienilor legarea unei frumoase prietenii, încununată de rezultate favorabile ale schimbului de experiență în diferitele domenii de activitate dar și de sprijin material sub formă de donații pentru municipiul Orăștie.