Zilele aceste, la Iași, a avut loc Gala Laureaților din cadrul proiectului privind desemnarea “Destinațiilor anului 2023” în România. Acestea au fost stabilite în urma votului primit de destinațiile nominalizate de organizatori, din partea turiștilor.
Chiar dacă marele premiu ”Destinația anului 2023” în România a fost adjudecat de Castelul Bran, cele mai multe nominalizări de obiective turistice le-a obținut județul Hunedoara! În plus, destinația ”Țara Hațegului” a fost distinsă cu Locul I la categoria ”Comori naturale” și a beneficiat de un Premiu Special din partea juriului.
„Este un premiu care ne onorează, dar care ne și obligă să ne concentrăm cu toții eforturile (fie că vorbim de instituții publice, administratori de obiective turistice sau de industria HoReCa) pentru a demonstra că merităm cu adevărat acest premiu. Destinația noastră este una tânără, în care se construiește susținut, concentrat, pe baza datelor și a strategiilor, din 2015, cu sprijinul Asociației de Ecoturism din România și cu o finanțare obținută grație Romanian-American Foundation și Fundației pentru Parteneriat Polgar-Tars Alapitvany. Ne așteptăm ca în următoarea perioadă să fim mai vizibili, e o perioadă în care vom continua să facem dezvoltare turistică, dar ne vom concentra și pe promovare. Îmi place să cred că veți mai auzi despre noi! Le mulțumesc colegilor mei din Asociația de Turism Retezat – unitatea de management al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, partenerilor noștri publici și privați, precum și tuturor celor care au votat pentru noi și obiectivele din județul Hunedoara! Un mare mulțumesc merge și către ambasadorii noștri, Nicolae al României, Avram Iancu și Toma Coconea”, a declarat Anca Rusu, managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului- Retezat
Succesul obținut în cadrul acestui proiect este apreciat și de reprezentanții Consiliului județean Hunedoara, instituție care-și propune să susțină dezvoltarea și promovarea turismului în județul Hunedoara, motiv pentru care a înființat chiar o direcție de specialitate în cadrul administrației județene. Costel Avram, administratorul public al județului se declară încântat de succesul obținut de cele mai importante destinații de turism ale județului, în aceeastă competiție, dar mai ales de rezultatul excelent al Țării Hațegului. ”Nu putem fi decât încântați, pentru că Țara Hațegului înseamnă Munții Retezat, Mănăstirea Prislop, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, bisericile din Densuș, Sântămărie Orlea, Sânpetru, Geoparcul dinozaurilor și multe alte obiective! Iar Parcul tematic “Dinosaur World Transylvania”, care a obținut locul al II-lea la categoria „Parcuri de distracție și aventură”, se află tot în Țara Hațegului și evident în județul Hunedoara! Practic, am putea spune că sunt pe locul I toate obiectivele turistice din extraordinara Țară a Hațegului!”, a declarat Costel Avram.
Rezultate excelente în competiția ”Destinația turismtică a a nului 2023” în România au obținut și:
- Castelul Corvinilor – locul 2 la secțiunea „Atracții cultural educative”
- Conacul Archia – locul 2 la secțiunea „Boutique”
- Dinosaur World Transylvania – locul 2 la secțiunea „Parcuri de distracție și aventură”.
”Oricum s-ar interpreta, județul Hunedoara a devenit o destinație turistică de excelență! Este evident că eforturile de promovare ale județului Hunedoara ca județ turistic dau roade! Nu pot să nu menționez aici eforturile depuse de Consiliul Județean Hunedoara, dar și de alte structuri, cum ar fi, fără îndoială, Primăria Municipiului Hunedoara și operatori privați! Am vizitat multe obiective – Castelul Corvinilor, Munții Retezat, Ulpia Traiana. Consiliul Județean Hunedoara va adăuga în acest an încă o perlă Țării Hațegului, Castelul Nopcsa! Iar în 2024, vă garantez că proiectul Destinația anului 2024 va include și alte obiective hunedorene!”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Competiția a avut ca scop premierea celor mai atractive destinații turistice din țara noastră, iar publicul a avut un rol decisiv. Aflați care sunt cele mai importante ”Destinații turistice ale anului 2023” în România, urmând linkul de mai jos: