Întrecerea de cultură generală intitulată ”Citești și câștigi!” organizată de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, al Inpsectoratului Școlar Județean Hunedoara, Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, Complexul Deva Mall și al unor generoși sponsori a ajuns la finalul celei de-a IX-a ediții. Aceasta a fost câștigată de echipajul Liceului Teoretic ”Avram Iancu” din Brad, care i-au întrecut în finală pe liceenii de la Colegiul Național ”Decebal” din Deva.
Nu mai puțin de 22 de unități de învățământ liceal din tot județul Hunedoara s-au înscris în această competiție, pe cât de îndrăgită, pe atât de reușită, derulată pe parcursul mai multor luni. Inițiatorul acestui proiect, Ioan Sebastian Bara – managerul Bibliotecii județene se declară încântat de reușita acestui nou eveniment care, în opinia sa, a devenit un veritabil brand al instituției pe care o conduce. ”De-a lungul anilor, pot să afirm că acest concurs pe care biblioteca noastră l-a inițiat și organizat a devenit o veritabilă marcă a bibliotecii noastre, un veritabil brand cu care ne mândrim. Fiecare ediție a concursului a scos la iveală puternica dorință de a ști, de a afla, de a acumula și a asimila cât mai multe cunoștințe de către minunații noștri liceeni de pe tot cuprinsul județului Hunedoara. Cu fiecare ediție, competiția a devenit tot mai strânsă, pregătirea concurenților s-a dovedit tot mai înaltă. Urmărind cu emoție atâtea și atâtea runde ale concursului, nu puteam să nu mă gândesc la vorbele unor oameni celebri legate de ideea de competiție, de luptă onestă, de confruntare strânsă a unor minți însetate de cunoaștere”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
Fiecare ediție a adus în fața concurenților noi domenii, noi veritabile provocări cărora tinerii le-au făcut față cu succes. De fiecare dată, elevii au dat dovadă de tenacitate, de seriozitate și, mai ales, de perseverență și de aceea sunt victorioși. Pentru că, așa cum spunea împăratul Napoleon, „Victoria aparține celui perseverent.”
Anul acesta, victoria a aparținut liceenilor de la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” din Brad. Clasamentul final al concursului de cultură generală ”Citești și câștigi!”, ediția a IX-a consemnează următoarea ierarhie:
- Locul 1 – Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad,
- Locul 2 – Colegiul Național „Decebal” Deva,
- Locul 3 – Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara,
- Locul 4 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,
- Locul 5 – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,
- Locul 6 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,
- Locul 7 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,
- Locul 8 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,
- Locul 9 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,
- Locul 10 – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,
- Locul 11 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,
- Locul 12 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,
- Locul 13 – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,
- Locul 14 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,
- Locul 15 – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,
- Locul 16 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,
- Locul 17 – Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara,
- Locul 18 – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,
- Locul 19 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,
- Locul 20 – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,
- Locul 21 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,
- Locul 22 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.
Miza conbcursului a fost una importantă, deoarece pe lângă verificarea cunoștințelor de către participanți au fost puse în joc premii importante, respectiv: pentru locul I – 8 trotinete electrice și 8 ceasuri inteligente, pentru locul al II-lea – 8 biciclete, pentru locul al III-lea – 8 trotinete nonelectrice, pentru locul al IV-lea (mențiune) – 8 mini steppere, 176 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: trei drone, o undiță, patru invitații la restaurant pentru patru echipe, un tort pentru o echipă, un premiu constând în 300 de lei, patru pachete cu rechizite și 56 de vouchere a câte o băutură răcoritoare pentru șapte echipe.
La fel ca la edițiile precedente, a fost acordat și un premiu special al juriului, care a revenit echipajului Liceului Tehnologic ”Retezat” din Uricani și celor de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.
Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori precum: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Fitness, Restaurant Etiquette Deva, Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.
Startul acestei noi și originale ediții a concursului „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 17 noiembrie 2022, când s-au tras la sorți grupele preliminare, iar concurenții s-au pregătit cu seriozitate și au fost la înălțimea așteptărilor din partea colegilor, a profesorilor și organizatorilor concursului. ”De fiecare dată, prin întrebările formulate, am dorit să deschidem calea concurenților spre domenii mai puțin sau deloc studiate la școală. La această ediție, temele pe care elevii au fost invitați să le studieze și să le aprofundeze au fost foarte incitante și au contribuit mult la formarea unei culturi generale solide. Domeniul Științe/ Generalități a propus un amplu periplu prin istoria navigației, a diferitelor tipuri de nave, vapoare și corăbii, urmat de întrebări legate de folosirea plantelor medicinale, tămăduitoare de-a lungul timpurilor la noi și la diferite popoare și, în sfârșit, întrebări ce au avut în prim-plan figura medicului vienez Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei. Artele și sportul au fost, la rândul lor, bine aspectate prin întrebări legate de instrumente muzicale și istoria acestora, figuri de mari regizori din celebre școli cinematografice, precum și cele mai cunoscute sporturi de echipă. Întrebările din literatura română și universală au aruncat un mare arc peste timp, pornind de la Odiseea lui Homer la celebrele romane polițiste ale Agathei Christie și terminând cu creația poetică și filozofică a lui Lucian Blaga. Nu mai puțin interesante au fost întrebările din domeniul geografiei care au propus frumoase călătorii imaginare prin America de Sud, ariile naturale protejate din România și principalii vulcani ai lumii. O veritabilă lecție de istorie, o galerie a marilor personalități medievale (Carol cel Mare, Iustinian, Gingis Han, Tamerlan, Mahomed al II-lea, Suleyman etc.), o incursiune în tumultuoasa poveste a Casei de Windsor și principalele momente „fierbinți” ale Războiului rece, toate acestea au fost o nouă dovadă a profesionalismului și a seriozității cu care echipa de bibliotecari a conceput întrebările acestei ediții a concursului „Citești și câștigi”, spune Ioan Sebastian Bara.
Susținător îndeaproape al activităților de la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”, Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara, a fost și anul acesta participant activ la acest eveniment de cursă lungă. Acesta a ținuit să-i felicite personal pe tinerii care au participat și, mai ales, care au câștigat laurii ediției din acest an a concursului. ”Concursul anual de cultură generală “Citești și câștigi”, ajuns în 2023 la ediția a IX-a, a devenit un eveniment port-drapel al Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” din Deva. Onorant, am fost președintele juriului acestei ediții, ca reprezentant al Consiliului Județean Hunedoara, forul care tutelează biblioteca și susține aceste evenimente, pe care le consider repere culturale ale județului Hunedoara. Concursul a fost atât de complex, încât, fără să exagerez din considerente egalitariste, pot spune că meritele le revin tuturor participanților și profesorilor care i-au pregătit. Pe de altă parte, merită felicitări și echipa Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” din Deva, cei care au gândit întrebările, cei care au contribuit esențial la organizarea impecabilă, cum cred că în puține județe se poate întâlni! Felicitări și pentru Sebastian Bara, manager al bibliotecii!”, a declarat Costel Avram.
În acest context, evident trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Daniel Oprean, Sorin Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.
”Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas Colegiul Național „Decebal” din Deva și Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad. Ultima confruntare din ediția aceasta a fost palpitantă, concurenții s-au luptat pentru victorie până la ultima întrebare. Ei au demonstrat că seriozitatea, dorința de cunoaștere și perseverența nu depind de numele școlii, ci sunt o opțiune a fiecărui licean care a luat parte la acest concurs. De aceea, felicitările noastre de astăzi sunt o dovadă a prețuirii celor care au muncit cu asiduitate, au studiat, au citit și au reușit să ajungă în finală. Au fost emoții atât de partea concurenților, a celor implicați în mod direct în concurs, dar și în rândul celor prezenți în public, a celor din spatele echipelor, colegi, profesori, părinți, care au venit în sală pentru a-i încuraja și a se bucura împreună de victorie. Încheiem astăzi o ediție și deja ne pregătim pentru ediția viitoare. Vreau să amintesc aici cuvintele celebre ale nu mai puțin celebrului Winston Churchill care spunea că „succesul nu este final: ceea ce contează este curajul de a continua”. Sunt convins că elevii vor continua să fie la fel de competitivi, la fel de implicați în activități care îi determină să-și măsoare puterile, să își arate cunoștințele, toate acestea fiind dovezi limpezi ale faptului că cine a citit a câștigat”, a declarat, în concluzie, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
Acesta a mai precizat că Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva dorește să demonstreze și prin acest concurs că este o instituție culturală care își respectă menirea și oferă comunității locale activități cultural-educative de înaltă ținută.
Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, felicitări organizatorilor și susținătorilor acestui eveniment!