Cel mai cunoscut din seria simpozioanelor naționale studențești care au loc, în mod tradițional, în această perioadă, la Universitatea din Petroșani, ”Geoecologia” a fost și de această dată unul de real succes.
Desfășurat în perioada 12-13 mai 2023 în organizarea Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, Simpozionul Național Studențesc GEOECOLOGIA a ajuns la cea de-a XX-a ediție în anul în care la Universitatea din Petroșani se sărbătoresc 75 de ani de învățământ superior, iar rezumatul acestei ediții indică un mare succes:
- 71 de lucrări înscrise;
- 95 de participanți (elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi) din întreaga țară;
- 43 cadre didactice coordonatoare;
- 21 centre universitare, licee/colegii și instituții participante;
- 9 sponsori.
Evenimentul s-a bucurat de participarea unor studenți și cadre didactice de la 11 universități, 7 licee și 3 instituții, după cum urmează: Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Universitatea din Wroclaw, Polonia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Clausthal, Germania, Universitatea din Petroșani, Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național “Mihai Eminescu” Petroșani, Colegiul Național de Informatică “Carmen Sylva” Petroșani, Colegiul Național Pedagogic “Ștefan Velovan” Craiova, Liceul Tehnologic “Transilvania” Deva, Liceul Tehnologic Băile Govora, Liceul Tehnologic Roșia-Jiu, Fărcășești, Academia Română, Institutul de Speologie “Emil Racoviță” București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. O prezență notabilă a fost și aceea a reprezentanților de la Muzeul Național de Istorie Naturală, Academia Națională de Științe a Ucrainei din Kyiv.
În cadrul simpozionului național studențesc ”Geoecologia” au fost prezentate o serie de lucrări științifice valoroase, care se vor regăsi și în volumul evenimentului, volum editat de Universitatea din Petroșani.
”Nu doar ”Geoecologia” care este un simpozion tradițional al Facultății de Mine, ci și celelalte simpozioane naționale studențești care au avut loc la finalul săptămânii precedente la Petroșani, în organizarea Facultății de Inginerie M;ecanică și Electrică, respectiv a Facultății de Științe, au avut un impact major în rândul studenților, bucurându-se de o participare numeroasă și de teme de dezbatere de actualitate. În plus, Universitatea din Petroșani a fost în această perioadă și gazda unei conferințe internaționale Eureca Pro, în cadri, căreia am avut alte dezbateri privind o serie de proiecte europene de cercetare și dezvoltare la care Universitatea din Petroșani este parte activă. În concluzie, pot spune că a fost o săptămână intensă, animată și deosebit de valoroasă în cadrul universității noastre. Credem că acest lucru este de bun augur și în ceea ce privește vizibitatea în plan național și internațional a Universității din Petroșani, în perspectiva promovării ofertei pentru admiterea în noul an universitar 2023-2024, care va începe peste câteva zile”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Participanții la Simpozionul Național ”Geoecologia” al Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani au avut parte, pe lângă zilele cu dezbateri intense în amfiteatre și laboratoare, și de un program cu excursii în cele mai importante puncte de interes turistic din Valea Jiului și județul Hunedoara, de la Peștera Bolii sau Muzeul Mineritului din Petroșani până la Sarmizegetusa Regia sau cetatea Alba Carolina din Alba Iulia.
Simpozioanele Naționale Studențești de la Universitatea din Petroșani au fost organizate cu sprijinul conducerii celor 3 facultăți, dar și al organizațiilor studențești reprezentative, respectiv: Liga Studenților Universității din Petroșani, University of Petrosani Students Union și Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani.