O vizită de lucru a membrilor celor două Unități de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul Consiliului Județean Hunedoara la Sarmizegetusa Ulpia Traiana a avut loc marți, 16 mai 2023, cu scopul de a clarifica unele aspecte care țin de elaborarea documentațiilor necesare implementării celor două proiecte. În această etapă, se lucrează la elaborarea Planului Urbanistic pentru Zonele cu Construcții Protejate (PUZCP), care va sta la baza realizării proiectelor tehnice pe baza cărora se vor executa lucrările de restaurare.
În situl de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – capitală a provinciei Dacia Romană – situat în Țara Hațegului, se vor derula două proiecte de restaurare cu fonduri obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență, care vizează intrarea în Forul lui Traian și accesul principal în sit, care va îngloba un spațiu muzeal adaptat cerințelor actuale de punere în valoarea a monumentului istoric și a descoperirilor arheologice realizate aici.
La vizita în teren au fost prezenți administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, arhitectul-șef Amelia Andrei, reprezentantul Direcției Județene de Cultură Hunedoara, Angelica Bălos, și responsabilii care vor elabora documentația PUZCP. Discuțiile au continuat la sediul Primăriei comunei Sarmizegetusa, direct interesată de regulamentul privind construcțiile din aria sitului și limitările stricte prevăzute de acest document.
Proiectul „Clădire cu spații muzeale și anexe, acces sit arheologic Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa” are o valoare de 12.604.439.90 lei.
Proiectul „lntrare Forul lui Traian din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” are o valoare de 12.611.505.95 lei.
Obiectivul general al celor două proiecte este acela de a valorifica durabil obiectul de patrimoniu COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA, prin lucrări de conservare și restaurare, cu impact direct in creșterea numărului de vizitatori după intervenţia asupra sa, impulsionând dezvoltarea locală și implicit a județului Hunedoara.
Ambele proiecte sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV. Coeziunea socială și teritorială, Componenta C11 – Turism și cultură, Investiția I1 – Promovarea celor 12 rute turistice/cultural și au ca termen de finalizare anul 2026.