În seria activităților didactice inedite, ca completează programa școlară aducându-le tinerilor liceeni de la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan oportunitatea de a învăța o serie de lucruri noi și utile ”din joacă”, activitatea derulată aici constant, de mai bine de un deceniu, pentru a marca Ziua Europei, este una dintre cele mai apreciate, atât de către liceeni, cât și de către dascălii lor.
Și în acest an, evenimentul s-a bucurat de o amplă participare a tinerilor, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de anii anteriori, scenariul și regia ediției din acest an a evenimentului intitulat ”Spring Day” a fost unul nou-nouț. Activitatea a început cu un moment artistic deosebit, prezentat de 12 elevi ai liceului care au întruchipat cele 12 stele de pe steagul UE. Pe rând, țările UE, coordonate de cadrele didactice, Germania clasa a IX-a A), Olanda (clasa a XI-a D), Franța (clasa a X-a A), Italia ( clasa a IX- a B), Spania (clasa a XI–a B), Portugalia (clasa a X-a B), Irlanda (clasa a IX-a C), Grecia (clasa a XI-a A), Austria (clasa a X-a C ), Ungaria (clasa a IX –a D) și România (clasa a XI-a C), au dat ” mână cu mână” într-un grandios spectacol artistic dedicat Zilei Europei.
Evenimentul s-a derulat în sala de sport a liceului vulcănean unde elevii, implicați în toată puterea cuvântului, au arătat, fiecare cum a știut mai bine, cum arată, în viziunea lor, portul, cultura, tradițiile, gastronomia și dansurile specifice fiecărei țări membre ale Uniunii Europene. Totul, într-un spectacol-maraton la care au fost invitați să participe atât colegi de-ai lor din celelalte clase, dar mai ales profesorii Liceului și invitați de onoare din administrația publică locală. Liceenilor le-au fost, astfel alături atât primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu (fost elev al acestui liceu) și viceprimarul Malvine Socaci (fost profesor și director al acestui liceu).
Directorul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan, prof. Dumitru Sandu spune că această activitate s-a ridicat și în acest an la înălțimea statutului său, fiind considerată drept una dintre cele mai îndrăgite activități extrașcolare derulate de elevii liceului. ”Aceasta este o activitate cu tradiție în liceul vulcănean și care și-a propus să scoată în evidență importanța zilei de 9 Mai, o zi cu trei semnificații, atât pentru istoria poporului român, cât și pentru cea a Europei. Le mulțumesc elevilor pentru felul în care, împreună cu diriginții, s-au pregătit atent, pentru a prezenta cât mai complet și cât mai sugestiv particularitățile fiecărei țări europene. Îi mulțumesc și doamnei prof. Daniela Kos, pentru frumoasa prezentare referitoare la însemnîtatea Zilei de 9 Mai în istoria României și a Europei. Și, desigur, le mulțumesc oaspeților noștri, dopmnului primar Cristian Merișanu și doamnei viceprimar Malvine Socaci, care ne-au însoțit în acest periplu european prezentat de elevii liceului nostru”, a declarat prof. Dumitru Sandu, directorul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu”.
Dincolo de cuvinte, cel mai relevant mod de reflectare a acestui frumos eveniment cultural-artistic desfășurat la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” cu prilejul Zilei Europei îl reprezintă imaginile, realizate la rândul lor de elevii școlii.
Felicitări, tuturor!