Strategie de branding turistic pentru Țata Hațegului, sprijinită de CJH

După ce Țara Hațegului a câștigat titlul de destinație turistică a anului 2023 în România, promotorii turismului în regiune  împreună cu autoritățile publice locale și județene caută acum soluții pentru realizarea unui branding al acestei destinații. În acest con text, Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, luni, 29 mai 2023, o întâlnire care a avut ca temă strategia de branding și dezvoltare turistică a Hațegului/ Țara Hațegului.

La discuții au participat primari din Țara Hațegului interesați de obiectivele propuse prin această strategie și de modalitățile de colaborare în vederea promovării zonei ca și destinație turistică națională și internațională.

Inițiatorii proiectului, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat și Asociația de Turism Retezat își propun extinderea strategiei de branding la nivelul întregii zone istorice a Țării Hațegului, pentru dezvoltarea unui turism durabil, care va atrage după sine dezvoltarea tuturor comunităților locale din acest areal.

„Realizarea unei strategii de branding ne va ajuta să promovăm această zonă la adevărata sa valoare. Suntem interesați ca Țara Hațegului să devină destinație de vacanță și să atragă tot mai mulți turiști care să petreacă mai multe zile aici. Pentru a obține rezultate certe în această direcție, mă gândesc la realizarea unei asocieri între CJ Hunedoara, primăriile din Țara Hațegului și ONG-urile implicate în acest proiect” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Invitatul special al întâlnirii de lucru a fost Felix Tătaru, specialistul care lucrează la realizarea strategiei de branding a Hațegului/Țării Hațegului.

Brandingul este transformarea unui loc dintr-un teritoriu geografic într-un spațiu al poveștilor, emoțiilor și oamenilor vii. Unul dintre obiectivele importante ale brandingului unui loc este de a construi o identitate și un sens de apartenență pentru comunitate, pe care să se bazeze întreaga dezvoltare ulterioară. Echipa de specialiști lucrează, în prezent, la realizarea unui produs turistic valoros prin intermediul căruia, în termen de 10 ani, să se atingă obiectivele propuse printre care se numără: creșterea duratei de ședere a turiștilor în zonă și Țara Hațegului, recunoscută ca destinație de vacanță la nivel național și internațional.