Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în perioada 25-29 iunie 2023 la Deva se va desfăşura seria de manifestări cultural-religioase numită „Zilele credinţei şi culturii”, evenimnent ajuns la ediţia a VIII-a, organizat cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai oraşului Deva.
Manifestările sunt organizate de Episcopia Devei şi Hunedoarei, iar evenimentele se vor derula după următorul program:
Duminică, 25 iunie, începând cu ora 19:00, la sala Teatrului de Artă din Deva va avea loc un spectacol de teatru susținut de actorii teatrelor din Deva și Petroșani, cu piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Sandu Grecu.
Luni, 26 iunie, începând cu ora 18:00, la Sala Mare a Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva, va avea loc un concert folcloric extraordinar susținut de Corala „Sacerdotes”, acompaniată de orchestra Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, dirijată de maestrul Gheorghe Câlțea. Invitați speciali în acest concert vor fi cunoscuții și îndrăgiții interpreți de folclor: Nineta Popa, Gheorghe Roșoga, Călin Brăteanu, Vasile Conea, Nicolae și Nicușor Mureșan.
Marţi, 27 iunie, începând cu ora 18:00, la Sala Mare a Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva va avea loc conferința cu titlul „Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și religioasă în relațiile internaționale”, susținută de către domnul prof. Univ. Dr. Dan Dungaciu de la Facultatea de sociologie a Universității din București.
Joi, 29 iunie, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, începând cu ora 9:00, la Catedrala Episcopală din Deva, se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia celui de-al doilea hram al acesteia.
La toate aceste evenimente intrarea va fi liberă.