Revista ”Ilustrația”, actul artistic numărul trei / Un articol realizat de eleva Koma Melinda din Lupeni

Un eveniment deosebit, care a reunit copiii talentați ai Clubului Copiilor Valea Jiului, participanți la proiectul editorial ”Ilustrația” realizat sub coordonarea prof. Radu Dacian Chința, a adus încă o dată în atenție pasiunea, talentul și cunoștințele în domeniul artelor, sub diferitele moduri de exprimare a acestora, pe care le au copiii Văii Jiului. 

Lansarea celui de-al treilea număr al revistei ”Ilustrația” s-a făcut în cadrul unui eveniment emoționant găzduit pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, de unde vă putem prezenta și nou un articol, semnat chiar de către unul dintre redactorii revistei ”Ilustrația”, Melinda Koma din Lupeni, al cărei exercițiu jurnalistic este unul apreciabil și, în consecință, publicabil, drept pentru care vă invităm să-l citiți în rândurile următoare.

***

Teatrul Dramatic „Ion Desideriu Sîrbu” din Petroșani a găzduit zilele trecute lansarea numărului trei al revistei ”Ilustrația”, un eveniment deschis publicului pentru a pune în valoare  talentului copiilor înscriși la Clubul Copiilor Valea Jiului, la cercurile de artă populară, pictură, arta actorului și machete.

Arta poate fi regăsită în mult mai multe feluri, astfel micii artiști au fost încurajați să își folosească imaginația pentru a scrie diverse povești, poezii și a le ilustra, pentru ca acestea să fie publicate ulterior. Această lansare, care cuprinde numeroase povești ilustrate, toate roade ale imaginației și creativității copiilor din toata țara, a fost posibilă lansarea revistei „Ilustrația”, care cuprinde numeroase povești ilustrate, toate roade ale imaginației și creativității copiilor. Revista, premiată la diverse concursuri naționale de reviste de specialitate, prezintă un univers aparte, al copilăriei cum ne dorim cu toții să existe. Revista poate fi răsfoită doar online, asta din dorința copiilor și a cadrelor didactice de a fi ecologiști dar și de a reduce semnificativ cheltuielile aferente.

Cele mai interesante eseuri au fost ilustrate în acest spectacol cu ajutorul unor animații realizate la casa de producție Ilustrația de la Clubul Copiilor din Petrila. Au fost prezentate patru filme de animație, realizate cu greu în tehnica numită stop motion, unde sunt fotografiate imaginile cadru cu cadru și derulate sub forma unor filme care impun un volum uriaș de muncă, lucru realizat de domnul profesor Radu Chința prin implicarea tuturor celor 125 de copii care fregventează cercul de artă în Petrila, Petroșani și Lupeni.

Creativitatea este una dintre cele mai importante calități ale omului, o calitate pe care o dobândim încă din primii ani de viață, dar care se dezvoltă treptat odată cu noi. La noi în Valea Jiului este încurajată dezvoltarea creativității copiilor și adolescenților de către persoanele implicate, care de-a lungul anilor au format, la cercurile cu ore extrașcolare, talentele elevilor, au descoperit noi pasionați de artă, au găsit talente noi, și nu în ultimul rând, au învățat  și  îndrumat copiii către cea mai bună cale de viitor.

Încă de la primul pas în sala de teatru, persoanele prezente au fost întâmpinate de trei expoziții, una de artă populară cu linguri pictate, una de pictură pe pânză și una de machete, realizate sub îndrumarea profesorilor Radu Chința și Alin Apostoiu- Buru. Aceste expoziții  au adus micilor artiști laude și o mulțime de fotografii. Frânturile de realitate surprinse de machetele expuse au uimit de asemenea publicul, care a rămas să se întrebe cum ajung aceste piese de arta să ia formă…

În memoria regretatului scriitor Ioan Dan Bălan, elevii Cercului de Artă Teatrală, coordonați de doamna profesoară Dragoș Bianca, au pus în scenă o piesă de teatru numită „Când brazii înfloresc”. Piesa este scrisă de I.D. Sîrbu și dramatizarea acesteia îi aparține scriitorului I.D. Bălan.  Piesa de teatru este una tragică, deoarece surprinde ultimele minute ale unor mineri prinși într-o galerie surpată în urma unei explozii. Titlul piesei reliefează momentul în care stâlpii de brad care susțin tavanul galeriei se desfac în așchii din cauza presiunii. Cu  spectatorii așezați pe scaune, luminile se sting în sală, iar pe scenă pășesc minerii, reprezentați de copiii care au emoționat publicul până la lacrimi, lăsând un impact excepțional cu mesajul transmis de piesa de teatru, mai ales în regiunea în care mineritul însemna odinioară numărul unu în rândul locurilor de muncă, iar asemenea minerilor din scenetă, mulți oameni și-au pierdut viețile în galeriile minelor, întunericul beznă și fasciculele vagi ale lanternelor fiind ultimele lucruri pe care aceștia le-au văzut.

Copiii care au interpretat piesa de teatru s-au dovedit a fi niște actori excelenți chiar dacă cel mai mic are vârsta de 5 ani, iar cel mai mare 14 ani. Aceștia au interpretat personaje precum: Vâlva minei, fricile minei și mineri. Piesa a debutat cu o coregrafie adaptată pe Imnul Minerilor și a fost însoțită de jocuri de lumini și sonorizări speciale. Piesa de teatru a fost un real succes, fiind aplaudată la scenă deschisă timp îndelungat. A fost un spectacol de o ținută deosebită care favorizează accesul copiilor către domeniul artelor plastice ale lustrației al animației al teatrului al Muzicii al machetelor.

Pe lângă piesa de teatru spectacolul am mai avut câteva momente artistice dintre care amintesc: momentul de oratorie susținut de elevii Koma Melinda și Mircea Daniel, recitalul elevei Anca Avram, ea însăși ilustratoare în revistă, și un recital de poezie susținut de elevul Manițiu  Călin George.

Doresc la final să nominalizez și elevii care fac parte din caseta redacționala revistei: Vlad Vesa, Darius Dragomir, Amalia Costinaș, Maria Popescu, Alexia Marian, Kiss Cezara, Alexandru Codrea, Anca Avram, David Rădoi, Ariana Răscolean. Vlad Simion, Maria Marușan, Eliza Lazăr, Georgiana Tăian, Bălan Sara, Pascale Iasmina, Tăzlăoanu Miruna Bianca, Antal David, Pavalache Maria, Dascăl Cristiana, Olteanu Maria Daria, Avădanei Aniela, Popa Andrei, Amalia Bocșe, Natalia Lazăr, Bogdan Costinaș, Oana Aprofiri, Chiteală Ana Maria, Nicula Andreea, Buciuta Cleopatra, Toth Elena, Câmpean Andreea Elisabeta, Camciuc Iasmina, Șufan Carmen, Măriuță Patricia, Piscociu Sara, Leordean Melisa, Todori Daniela, Onica Maia, Karina Gavrea, Alexia Tărășilă, Maria Popescu, Frâncu Delia, Antoci Denisa, Koma Melinda, Mircea Daniel, Iustin Sebastian Ciolacu, Iasmina Marieta Meliță, Avădăni Raluca și Mărtinaș Natalia, precum și profesorii care i-au îndrumat să realizeze aceste texte și ilustrații: Cipriana Chința,  Radu Chința, Andrei Beatrice, Dragoș Bianca, Apostoiu- Buru Alin, Kiss Iosif Cosmin, Mihai Rotaru, Purcariu Petru, Biriș Daniela, Miron Cristina, Elisabeta Bogățan. Desigur, suntem datori cu mulțumiri și jurnaliștilor Tiberiu Vințan și Cornel Pintea, care i-au încurajat pe mai micii lor confrați. Așadar este o desfășurare serioasă de forțe care ne dă speranțe că sâmburele sădit de această revistă va da roade pe viitor.

Aceste cercuri promovează și încrederea în sine, încurajand copiii să urce pe scenă, să nu se lase doborâți de frică. Inclusiv prezentatorii acestui eveniment, cinci la număr au reușit să își învingă frica de scenă, au ascultat sfaturile profesorilor coordonatori, și au prezentat totul cu puțină emoție, reușind totuși să prezinte ca la carte toate momentele. Doresc să le nominalizez aici pe Seiche Alexandra, Vlad Olivia Gabriela, Gal Maia, Szanto Rebeca și  Kelemen Adelina. Până la urmă, orice obstacol care intervine în viața fiecăruia este o oportunitate de învățare, determinându-ne să fim mai puternici în orice moment.

Revista poate fi răsfoită online vizitând www.ilustratia.ro

Un articol realizat de eleva Koma Melinda din Lupeni