Șase elevi hunedoreni au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională

Rezultatele înainte de contestații ale examenelor de la Evaluarea Națională au fost publicate, în această dimineață, pe platforma dedicată a Ministerului Educației și sunt disponibile aici: http://evaluare.edu.ro/

În județul Hunedoara, 6 elevi au reușit să obțină la Evaluarea Națională media generală 10. Doi dintre aceștia sunt elevi absolvenți de la Colegiul Național ”Decebal” din Deva, alți 2 sunt absolvenți ai Colegiului Național ”Dragomir Hurmuzescu” din Deva, unul de la Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” din Deva și unul de la Colegiul Național ”Iancu de Hunedoara” din Hunedoara.

Cea mai bună notă obținută în centrele de evaluare din Valea Jiului este 9,90 și aparține unui absolvent al Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani”.

Rezultatele afișate astăzi nu sunt definitive și mai pot fi contestate. Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale ale examenelor de Evaluare Națională vor fi afișate în data de 4 iulie.