Ca și cum problemele cauzate de ploile și inundațiile din ultima vreme nu ar fi de ajuns, administrația județeană se confruntă cu probleme și pe unul din cele mai importante șantiere de investiții publice, realizate cu fonduri europene, pe un important tronson de drum județean administrat de Consiliul județean Hunedoara.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor împreună cu administratorul public Costel Avram și echipa tehnică a instituției au efectuat o vizită inopinată pe șantierul de pe lotul 2 al Culoarului de trafic rutier Mureș Nord, care cuprinde modernizarea DJ 107A, de la limita cu județul Alba până la Bârsău, intersecție cu DJ 761, constantând o serie de deficiențe deosebit de grave.
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, spune că lucrările pe acest lot, care însumează 34 de kilometri, se află în întârziere, iar compania Strabag a solicitat încă o amânare, deoarece nu s-a putut încadra în termenele asumate, fapt care pune în pericol însăși finanțarea europeană a proiectului. ”Pe cât de mulțumiți am fost de prestația Strabag la modernizarea DJ 709F din Masivul Parâng, pe atât ne manifestăm nemulțumirea profundă pentru modul defectuos în care își onorează contractul de modernizare pe Lotul 2 al Culoarului Trafic Mureș Nord. Din cauza întârzierilor, exista riscul de a pierde finanțarea europeană, lucru care este inacceptabil!”, a declarat Costel Avram.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor atrage atenția companiei care execută lucrările de pe acest tronson de drum că are obligația de a-și revizui activitatea și de a urgenta lucrările, astfel încâît acestea să se deruleze în termenele stabilite prin contractul de execuție. ”În această dimineață, am vizitat șantierul și am dorit să văd care este stadiul lucrărilor la cele două noi poduri de la Bârsău și de la Banpotoc. Deși vremea o permite, la muncă erau prezenți puțini angajați. În aceste condiții, consider că firma și-a organizat defectuos activitatea și a prevăzut personal insuficient pentru o lucrare de asemenea amploare. Sunt total nemulțumit de ritmul lucrărilor pe acest tronson, mult întârziate, care ar putea atrage după sine pierderea fondurilor europene obținute pentru realizarea acestui proiect. Pentru a clarifica situația, am convocat la discuții, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, reprezentanții companiei Strabag. Urmează o serie de măsuri pe care le vom lua pentru a încheia cu bine acest proiect”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Pe celelalte două loturi ale proiectului, atribuite altor constructori, nu au fost probleme. Din contră, pe lotul 3, pe DJ 705, care face legătura între Orăștie (DN 7) și Geoagiu Băi, lucrările s-au finalizat înainte de termen, iar pe lotul 1, pe DJ 706A, cuprins între Bârsău și Ilia, a mai rămas un singur sector în lucru, cuprins între Bretea Mureșană și Ilia.
Modernizarea Culoarului Trafic Mureș Nord este cel mai complex proiect de infrastructură derulat de Consiliul Județean Hunedoara, finanțat prin POR 2014-2020, prin care se modernizează circa 70 de km de drumuri județene de pe Valea Mureșului. Suma alocată pentru realizarea acestui obiectiv de investiții este cea mai mare din regiunea Vest, fondurile atrase ridicându-se la 161.742.850,96 lei.