Programul din acest an al Zilelor Municipiului Lupeni a inclus și un eveniment cultural-artistic de anvergură, prilejuit de vernisajul expoziției de artă fotografică și lansarea albumului ”Nuanțele Pasiunii”, care marchează aniversarea unei jumătăți de secol de prestigioasă activitate în acest domeniu al remarcabilului artist Francisc Németh, o personalitate incontestabilă a fotografiei de artă nu doar din România, ci de pe întregul mapamond.
Acesta a fost sărbătorit la Palatul Cultural ”Minerul”, locul în care a funcționat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, Fotoclubul ”Cristal”, de unde au pornit primele fotografii ale lui Francisc Németh, către marile Saloane fotografice ale lumii. În toți acești ani, Francisc Németh a adunat deja aproape 1000 de fotografii expuse la cele mai importante Saloane de artă fotografică, din zeci de țări de pe cinci continente, iar valoarea lucrărilor sale și premiile câștigate i-au adus obținerea statutului de membru EFIAP silver, dar și de membru de onoare al Asociației Naționale a Artiștilor Fotografi din România (AFIAP). Doar o mică parte din lucrările sale cele mai premiate, mai vechi sau mai noi, au fost expuse în expoziția vernisată la Lupeni, suficiente însă pentru a convinge publicul prezent la acest eveniment de talentul și valoarea acestui excepțional artist și om.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cel care a facilitat, cu toată deschiderea, organizarea acestui eveniment, precum și editarea elegantului album aniversar ”Nuanțele Pasiunii”, la Casa de Editură Exclusiv, se declară onorat de oportunitatea găzduirii în Lupeni a unui eveniment cultural de înaltă ținută. ”Maestrul Francisc Németh și operele sale de artă fotografică constituie deja, de multă vreme, un reper al vieții culturale din Valea Jiului. Mă bucur că am putut să-i oferim ocazia de a aduce în atenția iubitorilor de artă și cultură din municipiul Lupeni această expoziție care-l are în centrul atenției . De asemenea, suntem onorați că Lupeniul, localitate în care cu ani urmă aveau loc Bienale naționale în domeniul artei fotografice, reînnoadă prin Francisc Németh, tradiția expozițiilor de artă fotografică, spre bucuria celor care apreciază această formă de exprimare artistică. Pentru că este și un moment aniversar, care marchează 50 de ani de carieră pentru maestrul Francisc Németh, îi dorim sănătate, viață lungă și mult succes, în continuare, în arta care-i permite să transforme fotografia în emoție pură”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Așa cum o demonstrează din plin și expoziția de la Lupeni Francisc Németh nu este este nu doar un artist desăvârșit, exponent valoros al artei fotografice contemporane, ci și un pionier al acestei forme de exprimare artistică din România. Nu este loc de nici o îndoială că bunul Dumnezeu l-a dăruit pe omul acesta, atât de simplu și, în același timp, atât de fascinant, nu doar cu har și pasiune, ci și cu o neobosită putere de muncă și dedicație exemplară, dar mai ales cu un caracter moral desăvârșit.
Veritabil ”vrăjitor” al luminii și al culorilor, Francisc Nemeth uimește permanent cu impresionantele sale cadre fotografice, alb-negru sau color, ce par desprinse dintr-o lume ireală și totuși, atât de palpabilă. Imaginile surprinse de artist, fie ele instantanee ori rezultat al unei meticuloase și atente regii, rivalizează cu operele de artă ale marilor maeștri din epoca Renașterii și au puterea de a transmite, dincolo de ceea ce vedem îndeobște în fotografie, o seamă de mesaje cu putere de simbol, care devoalează un spirit înalt, un om de cultură rasat, un artist desăvârșit, un veritabil profesor al acestei atât de valoroase secțiuni ale ”belle-arte”-lor contemporane.
Deloc întâmplător, prof.univ.dr. Dorel Găină, decanul Facultății de Artă de la Universitatea din Cluj spune că Francisc Németh este, în arta fotografică și în cultura română, o veritabilă legendă. Lucru de care ne-am convins toți cei care am avut ocazia ca, în aceste zile de sărbătoare ale Lupeniului, să-i (re)vedem lucrările, atât pe șevaletele instalate în expoziția de la Palatul Cultural, cât și în paginile superbului album retrospectiv ”Nuanțele Pasiunii”. Dar și să-i ascultăm poveștile atât de frumoase, istorisite cu atâta mândrie și modestie, de acest artist care este, fără îndoială, așa cum bine remarca și viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Mesaroș, ”un veritabil cetățean de onoare al Văii Jiului, confirmat de rezultatele activității sale semicentenare în domeniul artei fotografice.”
Expoziția retrospectivă Francisc Németh – Nuanțele pasiunii rămâne deschisă publicului iubitor de artă până la finalul acestei luni și poate fi vizitată, gratuit, la Palatul Cultural din Lupeni.