O nouă experiență de vis prinde contur la Hunedoara, unde hunedorenii de pe întreg cuprinsul județului, dar și turiștii care vin în aceste zile la Castelul Corvinilor sunt invitați la o plimbare pe cerul Hunedoarei cu balonul cu aer cald.
Acest lucru va fi posibil în perioada 24-27 iulie 2023, perioadă în care la Hunedoara are loc prima ntâlnire a baloniștilor din România. Prima Conferință Națională care abordează unitar evoluția acestei activități aduce la Hunedoara 5 piloți de baloane cu aer cald, pe lângă hunedoreanca Irina Hărău, singura femeie cu brevet de pilot pentru balonul cu aer cald din România. Aceasta este, de altfel, organizator al evenimentului care se va desfășura în ambianța elegantului Hotel Werk din Hunedoara.
Zborurile cu balonul de la Hunedoara vor avea loc dimineața, imediat după răsărit: întâlnirea cu piloții va fi la 5.30 dimineața, la Hotel Werk, urmând ca decolarea să aibă loc între 6.30-7.00. Costul unui zbor este de 600 de lei.
În cazul în care doriți să rezervați un loc, trimiteți un e-mail pe [email protected]. În mesaj trebuie să menționați ziua în care doriți efectuarea zborului, numărul de locuri dorite și un număr de telefon pentru a vă putea confirma rezervarea.