CSM Deva are campioni naționali la radio orientare

Radio orientarea este una dintre cele mai noi secții care funcționează în cadrul CSM Deva. Sportivii acestei secții au obținut, deja, câteva rezultate notabile pe plan național.

La Oravița, în Caraș – Severin, s-a disputat Campionatul Național de seniori la radio orientare, în probele de 3,5 Mhz și Sprint. Printre participanți s-au numărat și sportivii de la CSM Deva, care au reușit să urce de nouă ori pe podiumul de premiere.

Cel mai bun rezultat l-a obținut Florin Firescu, care a devenit campion național la Sprint și vicecampion la 3,5 Mhz, la categoria de vârstă de peste 40 de ani. Dubli medaliați au mai fost Bela Molnar, argint în ambele probe, la peste 60 de ani, Marius Pantilimon (argint la Sprint și bronz la 3,5 MHz, la peste 40 de ani) și Mihaela Pantilimon (două medalii de bronz la sub 21 de ani), în vreme ce Bianca Oroian a fost a treia la sprint sub 19 ani.

Înaintea competiției de la Oravița s-a disputat, la Târgoviște, și Campionatul Național de juniori, unde sportivii de la CSM Deva au cucerit șapte medalii, dintre care una de aur, prin Daniel Pantilimon, la 144 Mhz, categoria de vârstă 10 ani. Pe podium au mai urcat Maria Murg (două locuri II la 144 Mhz și 3,5 Mhz, 10 ani), Ioan Drăghiciu (14 ani, locul II la 3,5 Mhz și III la 144 Mhz) și Bianca Oroian (14 ani, locul II la 144 Mhz și III la 3,5 Mhz).

Radio orientarea este o disciplină în care concurentul aleragă pe un teren necunoscut, în pădure, cu scopul de a găsi, într-un timp cât mai scurt, un număr de emițătoare ascunse, folosind un receptor, la care se mai adaugă o hartă și o busolă.