Festivalul de operă și muzică clasică în aer liber “Opera Nights”, ediția 2023, a fost categoric un succes! Dincolo de satisfacțiile organizatorilor față de acest lucru, aceștia sunt convinși că ediția de anul viitor a acestui eveniment premium organizat în cadrul Programului ”Ofensiva culturală” de către Consiliul județean Hunedoara, trebuie să fie unul cel puțin la același standard de calitate, dacă nu chiar unul și mai ridicat.
În acest sens, după cum precizează Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, deja au fost luate o serie de decizii cu privire la ediția de anul viitor a Festivalului ”Opera Nights”.
”Am avut deja prima discuție preliminară cu echipa de organizare și vă pot spune că repertoriul a fost stabilit. Desigur că pot exista modificări, dar repertoriul a fost gândit astfel încât să satisfacă cele mai exigente gusturi ale publicului și să răspundă standardelor unui astfel de festival. Nu vrem ca “Opera Nights” să fie un festival de tipul “merge și așa”. “Ofensiva culturală” a Consiliului Județean Hunedoara presupune o permanentă îmbunătățire a condițiilor de vizionare, introducerea unui sistem de rezervare online, nici un rabat de la calitate”, a declarat Costel Avram.
Deocamdată, un lucru este deja clar. Cele cinci spectacole ale ediției 2024, care vor fi prezentate la Festival vor fi: Carmen de Georges Bizet, Aida de Giuseppe Verdi, Madama Buterfly de Giacomo Puccini, My Fair Lady de Frederick Loewe și Gala de coruri și uverturi celebre din opere, spectacol de sunet & lumină.