Expresii și impresii de la vernisajul expozițional ”Nuanțele pasiunii” al artistului fotograf Francisc Németh de la Petroșani
Evident că vernisajul expoziției de artă fotografică de la Petroșani, dublat de lansarea albumului fotografic ”Nuanțele pasiunii”, al prestigiosului artist Francisc Németh, fondator al Fotoclubului ”Cristal” de la Petroșani, a avut un succes răsunător.
Evenimentul a avut loc vineri, 28 iulie 2023 la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, în prezența unui public numeros, prezent pentru a vedea sau, după caz, revedea, o parte din fotografiile realizate de-a lungul celor 50 de ani de activitate artistică de apreciatul artist din Valea Jiului, dar mai ales pentru a-l omagia pe Francisc Németh pentru întreaga sa activitate artistică încununată de succes.
Împreună cu autorul, organizatorii evenimentului – Exclusiv Media Group – au ales pentru această expoziție retrospectivă 30 de imagini, alb-negru și color, dintre cele mai premiate la nivel național și internațional din creația artistului. ”Sunt imagini care, pe de o parte, ilustrează activitatea mea din perioada anilor în care, dincolo de alegerea clișeului fotografic, actul de creație se manifesta și în laboratorul foto, pentru obținerea unei fotografii care să întrunească toate condițiile pentru a putea fi apreciată și expusă într-o expoziție. Am ales, în acest context, să prezint publicului din Petroșani, fotografia ”Quo Vadis?”, pe care o consider drept cea mai valoroasă creație a mea, o fotografie realizată printr-un proces foarte dificil numit solarizare, lucrare care a adunat câteva zeci de premii internaționale în țări de pe cinci continente ale lumii. De asemenea, am expus o serie de imagini din ”era digitală”, pe care am descoperit-o după ce mi-am reluat activitatea artistică în domeniul fotografiei, după anul 2000, imagini care mi-au adus de asemenea, sute de premii la saloanele naționale și internaționale de artă fotografică”, explică maestrul Francisc Németh.
Sigur că alegerea celor 30 de imagini penntru expoziția retrospectivă de la Petroșani, a doua din circuitul expozițional care va avea loc în acest an în Valea Jiului, a fost o întreprindere deloc ușoară, având în vedere fie și doar simplul fapt că în portofoliul lucrărilor multipremiate ale lui Francisc Németh se numără peste 1000 de creații artistice fotografice. De altfel, a fost la fel de dificilă și alegerea celor 300 de imagini care se regăsesc în albumul foto ”Nuanțele pasiunii”, apărut în ediție de lux la Casa de Editură Exclusiv și prezentat cu acest prilej publicului din Petroșani. De altfel, cei prezenți la vernisaj au avut nu doar satisfacția întâlnirii cu maestrul Francisc Németh și expoziția sa, ci și bucuria de a primi, gratuit, un exemplar al albumului său de artă fotografică împreună cu anexa autobiografică, cu autograf, acest lucru fiind posibil grație sprijinului oferit de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani pentru editarea acestui album.
La evenimentul de la Petroșani, în rândul celor care au venit să-l omagieze pentru cei 50 de ani de carieră în arta fotografică, s-au numărat o parte din modelele portretelor sale fotografice multipremiate, dar și admiratori ai creațiilor sale excepționale. Între aceștia, s-au aflat și Petru Barb (fost primar al Vulcanului și Petroșaniului, cel care a susținut în anii 70 Salonul Național de Artă Fotografică din Valea Jiului, astăzi în vârstă de 91 de ani), Tiberiu Iacob Ridzi (primarul municipiului Petroșani), Lucica Muntean (senator de Valea Jiului), Csaba Lorinț (decanul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani), scriitori și artiști fotografi ai Văii Jiului, jurnaliști ș.a.m.d.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi s-a declarat onorat de faptul că artistul Francisc Németh a inclus Petroșaniul pe lista localităților din Valea Jiului care găzduiesc expoziția itinerantă care marchează cei 50 de ani de carieră în arta fotografică a acestuia. ”Sunt onorat și bucuros că am putut găzdui un astfel de eveniment, în deschiderea ediției din acest an a Zilelor Municipiului Petroșani. Îl felicit pe distinsul artist pentru întreaga activitate, pentru creativitate, pentru munca și talentul imens pe care le regăsim în fotografiile cu care ne-a încântat și de această dată. Francisc Németh reușește să prezionte nu doar imagini extrem de reușite, ci și să transmită emoțiile, ideile și poveștile surprinse prin lentila aparatului de fotografiat. Noi toți suntem obișnuiți să surprindem instantanee, de cele mai multe ori cu telefonul mobil, dar artistul fotograf Francisc Németh a transformat pasiunea pentru fotografie în artă și îi mulțumim că împărtășește cu noi rezultatele spectaculoase ale muncii sale!”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Mărturisiri emoționante din istoria întâlnirilor cu Francisc Németh și arta acestuia a reliefat, în cadrul vernisajului expozițional și scriitoarea și senatoarea Lucica Dina Muntean. ”Arta fotografică a domnului Francisc Németh este cunoscută și apreciată în lumea întreagă, iar numeroasele premii naționale și internaționale obținute sunt dovada recunoașterii unei activități de excepție. M-am bucurat să fiu prezentă, împreună cu primarul Municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi la acest frumos eveniment, alături de prietenii, susținătorii și admiratorii artistului, pentru a-i sărbători cu mult drag munca deosebită și realizările excepționale obținute de-a lungul celor 50 de ani de activitate! Felicitări, domnule Francisc Németh pentru felul în care ne inspirați să „vedem” lumea din jurul nostru! La mulți ani cu sănătate și frumoase împliniri artistice în continuare!”, a spus senatoarea Lucica Dina Muntean.
Discursuri la fel de emoționante au avut, în cadrul evenimentului, artistul fotograf Ionel Anastasescu, fostul primar Petru Barb, artistul fotograf Sorin Oprea, criticul de teatru Claudiu Grozea, jurnalistul și poetul Dorel Neamțu, fostul lider al comunității maghiare din Petroșani, Eduard Wersanski, iar una din admiratoarele artistului, Adriana Maria Bociat, i-a recitat chiar poezia pe care i-a dedicat-o, după vizionarea uneia din expozițiile reputatului artist fotograf.
”Am trăit din plin al doilea eveniment major din această lună, prin vernisajul expoziției personale de artă fotografică dublată de lansarea albumului: ”Nuanțele Pasiunii”. Ca de fiecare dată la un astfel de eveniment, am avut și de data aceasta plăcerea revederii și întălnirii cu personalități, cu prieteni vechi și noi. Mare bucurie a constituit pentru mine și prezența modelelor cu care am realizat imagini de succes, apreciate în mod deosebit în foarte multe țări de pe mapamond: Liviu, Irina, Andrada, Ingrid și Alina. Soarta, uneori îți oferă diferite întâmplări, care se succed cu repeziciune una după alta, atât cele plăcute, cât și cele neplăcute. Oricare dintre ele te zdruncină sufletește. Am trăit ziua acestui nou vernisaj cu emoții puternice și trebuie să recunosc că, deși sunt un tip destul de echilibrat în general, totuși, cu greu fac față în asemenea situații emoționante”, mărturisește protagonistul acestui eveniment, artistul fotograf Francisc Németh.
Expoziția de artă fotografică ”Francisc Németh – 50 de ani de activitate în arta fotografică” rămâne deschisă la Petroșani până luni, 7 august 2023 și poate fi vizitată, la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, în mod gratuit, de cei interesați. Pentru cei care au ratat însă emoția tipică unui vernisaj expozițional, o nouă șansă de a-l întâlni pe maestrul Francisc Németh și impresionanta sa creație va avea loc în toamnă, pe 8 septembrie 2023, la Vulcan, acolo unde a început, în urmă cu 50 de ani, drumul spre succes al acestui veritabil ”cetățean de onoare al Văii Jiului” și reprezentant de seamă al culturii din județul Hunedoara, în cadrul unui nou eveniment marca ”Exclusiv”.