Dezvoltarea continuă a municipiului Lupeni este deja un fapt incontestabil iar modul în care tânărul primar Lucian Resmeriță păstrează tempoul constant al investițiilor publice la un nivel ridicat este o altă realitate de netăgăduit.
Am avut zilele acestea ocazia de a face împreună cu primarul Lucian Resmeriță un tur al șantierelor deschise la Lupeni, în domeniul Educației. Am aflat că nu mai puțin de 15 milioane de euro este valoarea investițiilor care se derulează în prezent la toate unitățile de învățământ din Lupeni, iar alte peste 5 milioane de euro sunt deja contractate pentru modernizarea și dotarea de școlilor, liceelor și grădinițelor din acest municipiu. Ceea ce este și mai relevant este că prin investițiile care se fac acum la școli, spațiile educaționale din Lupeni devin unele cu adevărat demne de mileniul III.
”Am considerat și cred în continuare acest lucru, că infrastructura din educație trebuie să fie în așa fel realizată încât copiii să aibă nu doar toate condițiile necesare pentru a învăța, ci și cele care să-i facă să se simtă bine la școală, să-și dorească să vină la școală și să învețe. Acesta este principalul argument cu care, împreună cu echipa din Primăria municipiului Lupeni am creionat proiecte pentru modernizarea întregului sistem de învățământ din municipiul Lupeni. Iar asta ne-a permisă să depunem, încă din anul 2016 până în prezent, proiecte pentru toate grădinițele, școlile și liceele din municipiul Lupeni. Prin aceste proiecte am atras proiecte de investiții ce însemnează 15 milioane de euro, proiecte care sunt în prezent în diferite stadii de execuție, iar în acest an, am depus alte proiecte pentru sectorul educațional ce însumează alte peste 5 milioane de euro”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Cu acești bani, spre exemplu, grădinița de pe strada Tineretului, una dintre cele mai mari din municipiul Lupeni, s-a transformat radical, devenind un spațiu educațional ultramodern, dotat inclusiv cu lift pentru acces la etajul superior și cu instalații termice în pardoseală, cu sisteme proprii de producere a energiei verzi a căror capacitate va permite inclusiv racordarea altor clădiri din apropiere, dar și cu sisteme de siguranță în conformitate cu toate cerințele ISU. Și aici, dar și la Școala gimnazială nr. 1, una dintre cele mai vechi și cele mai mari din localitate, schimbările sunt aproape de domeniul SF. ”Am conceput proiectele noastre astfel încât tot ceea ce înseamnă standarde de siguranță, acces la utilități, dotări ale sălilor de clasă și de laborator, instalații sanitare, spații adiacente să fie conform celor mai avansate cerințe în domeniu. În plus, am cerut proiectanților să schimbe inclusiv imaginea clasicelor săli de clasă albe, introducând elemente de vopsitorie care să le facă mai frumoase, mai colorate, unice. Putem spune că odată cu finalizarea acestor proiecte, vom avea la Lupeni grădinițe și școli de nivel european”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Până să se ajungă însă aici, a fost nevoie de ani de zile de corespondență cu organismele de finanțare europeană, pentru că accesul la banii europeni nu este atât de ușor pe cât pare. Mai apoi, criza forței de muncă în domeniul construcțiilor și explozia prețurilor a generat emoții reprezentanților administrației locale, pentru că firmele nu se încumetau să liciteze pentru realizarea acestor proiecte. ”Am avut, pentru unele proiecte, organizată procedura de atribuire a contractului de execuție și de 3 sau 4 ori pentru a găsi un antreprenor care să vrea și, mai ales, care să aibă calificarea necesară pentru a realiza proiectele noastre. Din fericire, pe cele mai multe proiecte avem parte de constructori de calitate, cu oameni dedicați care-și fac treaba așa cum trebuie. Sigur că mai sunt și locuri unde avem unele probleme, unele întârzieri, dar eu îmi exprim convingerea că, în cele din urmă, vor reuși să ducem fiecare din aceste proiecte la bun sfârșit, astfel încât anul 2024 să ne găsească cu cel mai modern sistem educațional public din județul nostru în funcțiune”, mai spune primarul Lucian Resmeriță.
Pentru realizarea acestui deziderat se lucrează acum la modernizarea Grădiniței de pe strada Viitorului, la construcția grădiniței de pe strada Tineretului, la modernizarea școlilor gimnaziale nr. 1, 2 și 3, dar și la Liceul Tehnologic și, în curând, și la Liceul Teoretic, iar imaginile care însoțesc acest articol sunt cât se poate de relevante în această direcție. Dar imaginea adevărată a noului sistem de învățământ din municipiul Lupeni se va vedea la toamnă, când rând pe rând investițiile vor fi terminate.
Deocamdată, un lucru e clar: se vede că Lucian Resmeriță este nu doar primar, ci și profesor și părinte, că este aici, la Lupeni, ”omul care sfințește locul”!