Capacitățile artistice ale tânărului vulcănean Andrei Șchiopu sunt deja de ani buni evidențiate în cadrul unora dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică și actorie din țara noastră și sunt confirmate pe deplin de statutul acestuia de actor al Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani și de laureat al mai multor festivaluri muzicale de top, înbdeosebi în domeniul folk.
Cea mai recentă reușită artistică a lui Andrei Șchiopu, menită să reconfirme talentul acestuia, vine de la Tg. Jiu, acolo unde în perioada 11-13 august 2023, s-a desfășurat cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Național de Folk și Baladă ”Poarta sărutului” un eveniment cu tradiție, competitiv care pe lângă prezența unora dintre corifeii folkului românesc,reuneşte tineri din toată țara, care doresc să-şi afirme potenţialul artistic în domeniul creaţiei şi interpretării muzicii folk.
Prezent în cadrul acestui eveniment cu o compoziție proprie, în care muzica folk este combinată într-un stil inedit cu accente de baladă, de blues ori de jazz, Andrei Șchiopu a reușit să cucerească inimile spectatorilor întrunind, în același timp, aprecierile exigentului juriu condus de Maria Gheorghiu – cantautor și redactor Radio România, din care au mai făcut parte Dan Vană – cantautor, Sorin Minghiat – interpret, Spiridon Popescu – poet și Ovidiu Mihăilescu – cantautor. Cu o prestație în care, așa cum bine sesiza prezentatorul evenimentului, Adrian Beznă, ”s-a dovedit a fi cu adevărat un vulcan de pasiune”, Andrei Șchiopu a câștigat Marele Trofeu al Festivalului ”Poarta Sărutului”, într-o competiție artistică la care s-au aliniat zeci de tineri din toată țara.
Valea Jiului, un izvor nesecat al folkului românesc, i-a adus de asemenea în atenția publicului și aprecierea pozitivă a juriului pe alți doi tineri artiști, veniți tot de la Vulcan, Sergiu Pârvulescu (distins cu Premiul Special al Juriului) și Maria Nicuță (clasată pe locul 3 în cadrul Festivalului).
Festivalul Național de Folk și Baladă ”Poarta Sărutului” ediția a XXI-a (2023) a fost organizat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Asociația „Proiect pentru o Lume a Oamenilor mai Buni” (APLOMB), posturi de radio și televiziuni naționale și locale.
Pe scena acestui eveniment artistic de anvergură au urcat, în cele trei zile de spectacole, nume sonore ale scenei folk din România. Astfel, au susținut recitaluri: Zoia Alecu, Sunt un frate tânăr (trio format din Dorin Andone, Teo Boar și Vlady Cnejevici), Nicu Zotta și Daria Andreea Boghean (câștigătoarea ediției trecute), Trio Emeric Imre – Jimi Laco și Marius Roje, Dan Vană, Dana Florian și Stephan Gheraksiev, Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, Adrian Beznă și Ovidiu Mihăilescu.