Puține sunt județele țării, asemenea Hunedoarei, care să fie binecuvântate cu atâta bogăție naturală și istorie situată întrun spațiu geografic atât de restrâns!…
Oriunde ai călători în acest teritoriu administrativ al Hunedoarei, pe o rază de 50 de kilometri, roată-mprejur, ai o sumedenie de obiective istorice de vizitat sau ai de admirat o natură dăruită cu frumusețe și protejată în vaste parcuri naturale. Cetăți uitate de trecerea vremurilor, castele și biserici mirifice, mine de aur, cărbune sau alte lucruri prețioase și localități a căror identitate se contopește cu însăși nașterea poporului român. Toate acestea ne invită să le descoperim și să le admirăm.
Printre ele, o localitate cu o vechime de mai bine de 2000 de ani este Geoagiu-Băi, una din cele mai vestite stațiuni termale din țara noastră. Situată pe malul drept al Mureșului, la 18 Km de Orăștie, la o altitudine de 350 m, stațiunea este înconjurată de păduri umbrose, iar din adâncurile pământului, țâșnesc spre suprafață miraculoasele sale ape calde, tămăduitoare.
Deși primele referiri istorice despre Geoagiu-Băi le avem doar din vremea stăpânirii romane când băile cu izvoare calde au fost amenajate și prevăzute cu instalații adecvate, mulți istorici au căzut de acord că denumirea de Germisara (vechea denumire a localității) este de origine traco-dacică și s-a format prin asocierea a două cuvinte dacice: germi (cald) și sara (apă). Desigur, acest fapt este absolut credibil, dacă avem în vedere fie și simpla constatare că Germisara se afla la mai puțin de 50 Km de străvechea capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei.
Dacă, după războaiele de la începutul Veacului Întâi, stăpânirea romană a încercat să distrugă orice urmă a învinșilor daci, atunci este de înțeles de ce primele izvoare istorice în care se menționează Thermae Germisara ne parvin doar de acum 2000 de ani. După toți acești ani, călătorul poate lesne constata că Băile termale romane (Germisara) se păstrează aproape în aceeași formă ca și în antichitate, fiind construite într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m. Băile au funcționat în două etape: mai întâi ca Germisara și ulterior sub denumirea de Termele Dodonei.
În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap și Egeea, care stau mărturie vieții intense din acele timpuri. Tot aici a fost atestat un templu dedicat Nymphaelor și au fost descoperite numeroase vestigii constând în vase ceramice, monede și obiecte din metal prețios, printre care se numără și 7 plăcuțe votive din aur.
Apoi, după retragerea aureliană, timp de mai bine de un mileniu, nu se regăsesc alte date referitoare la localitatea Germisara. Abia în epoca feudală, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, Geovan Andrea Gromo, un mercenar italian, comandant al gărzii regelui Ioan Sigismund Zapolya, consemnează refacerea băilor de către Isabela, soția regelui Ungariei. O altă mărturie din aceeași perioadă este cea a pastorului german Conrad Iacob Hiltebrandt care, vizitând băile între anii 1656-1658, spunea printre altele că “apa venea
dintr-un deal pe o câmpie și era potrivit de caldă (…). Acolo unde cădea apa cu repeziciune, se afla o stâncă îngustă de piatră, unde puteau ședea două persoane spate în spate, iar jos era un spațiu mare, în formă de dreptunghi, în care se putea înota, cu apa până aproape de gât”.
Și totuși, potrivit altor izvoare istorice, pe aceste meleaguri exista o populație românească numeroasă. Nu se știe dacă făceau baie sau doar se tratau în apele calde și tămăduitoare de la Germisara, dar este cât se poate de cert că, la 18 km depărtare de aceste locuri, la Orăștie, a avut loc prima încercare de traducere și tipărire a Vechiului Testament în limba română, în 1851-1852, documentul fiind cunoscut în istorie drept Palia de la Orăștie.
Zona Geoagiului și Orăștiei este recunoscută de altfel pentru bogăția etnografică pe care o prezintă. În această zonă au trăit meșteșugari pricepuți, lucru ce se reflectă în ceramica locului, în costumele populare și în tradițiile multiseculare, păstrate de oameni cu sfințenie până în zilele noastre. Dansul călușerului, desfășurat aici în perioada de iarnă, are încă acele puternice conotații naționale, el fiind acum întâlnit pe tot cuprinsul țării.
Revenind la actuala stațiune turistică și balneoclimaterică de la Geoagiu-Băi, cei veniți aici pentru o cură de sănătate nu au cum să se plictisească. Vechiile vestigii romane, grota și drumul roman (desfășurat pe o porțiune de drum bine conservat din perioada romană, ce leagă stațiunea de cătunul Poienari), biserica tip rotondă, cascada Clocota, ștrandul cu ape termale și pădurile frumoase din împrejurimi, fac din Geoagiu-Băi o locație turistică care merită vizitată, în orice anotimp.
În ultima perioadă au apărut în stațiune numeroase hoteluri și pensiuni ale căror servicii fac față chiar și celor mai pretențioși turiști, dar răspund, în egală măsură, și celor cu venituri medii. După o bălăceală bună în ștrandul cu apă termală sau după procedurile medicale, turiștii se pot bucura aici, așa cum am văzut, de numeroase atracții. Iar dacă doresc să cunoască Ținutul Hunedoarei în toată splendoarea lui, atunci cetățile dacice sunt doar la o aruncătură de băț, Castelul de la Hunedoara și Cetatea Devei la alta, Parcul Natural Retezat sau zonele montane din Valea Jiului nu sunt nici ele foarte departe, iar drumul de la Geoagiu la Alba Iulia, prin păduri de poveste, merită cu prisosință parcurs.
