”Prin Valea Jiului spre Marea Unire”, evenimentul organizat de Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județeană Hunedoara în colaborare cu Asociația Cardrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” Hunedoara, susținut de Consiliul județean Hunedoara, Primăria municipiului Petroșani, Episcopia Devei și Hunedoarei, Asociația Comitetul de Inițiativă, Comexim R și Trilogy Vulcan, găzduit de Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani prilejuiește publicului participarea la un inedit și deosebit de interesant și util simpozion de istorie militară.
Evenimentul își propune să aducă în atenție campania militară din august 1916 a Armatei Române din Munții Vîlcanului, care condus la recâștigarea Văii Jiului, considerată a fi prima palmă de pământ românesc cucerită de glorioasa Armată Română în Marele Răzvoi al Reîntregirii. Chiar dacă succesul a fost doar unmul de moment, luptele eroice ale ostașilor români au impresionat inclusiv armatele combatante ale Imperiului Austro-Ungar. Printre cei care au trăit experiența confruntării cu românii și care au relatat cu obiectivitate și respect luptele de pe Valea Jiului a fost Erwin Rommel, unul dintre cei mai valoroși și apreciați comandați militari din istorie. Fiind la vremea respectivă locotentent în Armata Germană, Erewin Rommel a participat la luptele din Pasul Vîlcan din campania militară din august 1916.
Despre experiențele trăite de acesta pe front și despre felul în care a fost impresonat de Armata Română și de curajul ostașilor români în acele lupte vor vorbi, într-o dezbatere publică moderată de jurnalistul Tiberiu Vințan, colonelul în retragere Doru Pogoreanu și pasionatul istoric local Ioan Dorel Șchiopu, președintele Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”. De asemenea, vor fi realizate proiecții ale unor documentare istorice și prezentări de documente și cărți pe acest subiect.
Simpozionul de istorie militară va avea loc vineri, 18 august 2023, de la ora 17,00 în foaierul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu”, iar participarea este deschisă, gratuită, pentru toți cei care doresc să descopere o pagină importantă din istoria Văii Jiului și a României Mari.
Evenimentul va fi precedat de un ceremonial emoționant prin care, după cum ne spune Ioan Dorel Șchiopu, președintele Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, se face dreptate unui alt mare patriot căzut în luptele din august 1916 pe frontul din Valea Jiului. ”Sublocotenentului Paul Panțu este primul ofițer căzut în Valea Jiului în Primul Război Mondial. Se știe despre acestea că a fost îngropat în cimitirul de la Sălătruc, însă așa cum este și cazul celorlalți eroi militari îngropați acolo, mormântul acestuia nu mai este identificat. Credem că fiind primul ofițer care a căzut la datorie în Marele Război pentru Eliberarea Ardealului, sublocotenentul Paul Panțu merită să fie omagiat în Cimitirul Eroilor de la Petroșani. De aceea am considerat necesară o reînhumare simbolică a acestuia în Cimitirul Eroilor, într-o scurtă ceremonie pe care o vom face vineri, 18 august 2023 de la ora 16,00 în acest cimitir din zona centrală a municipiului Petroșani, unde îi invităm alături de noi pe toți cei care vor să cinstească, prin prezență, prin omagiu și prin rugăciune memoria acestui emblematic erou al Armatei Române”, a declarat Ioan Dorel Șchiopu.
Ceremonii ample dedicate luptelor din august 1916 de pe frontul din Valea Jiului vor avea loc și sâmbătă, 19 august 2023, la Memorialul ridicat la Pasul Vîlcan, chiar pe linia de front unde Armata Română și-a dovedit curajul și eroismul în prima mare bătălie din Marele Război al Reîntregirii, care avea să se încheie cu făurirea României Mari. Aici, începând cu ora 11,00 vor avea loc ceremonii religioase și militare, depuneri de coroane de flori, discursuri ale unor personalități publice și militare, dar și un moment artistic de muzică patriotică și o agapă camaraderească. Toate acestea fiind parte a unei noi ediții a evenimentului ”Prin Valea Jiului, spre Marea Unire” organizat de Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județeană Hunedoara în colaborare cu Asociația Cardrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” Hunedoara, Consiliul județean Hunedoara, Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, Episcopia Devei și Hunedoarei, Asociația Comitetul de Inițiativă ș.a.