Pensii 2024: Ministrul Muncii, încrezător privind creșterea pensiilor în cursul anului viitor

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, susține faptul că pensiile se vor majora în cursul anului viitor. Aceasta a explicat faptul că în cazul în care noua lege a pensiilor va fi finalizată până la data de 1 ianuarie 2024, atunci pensiile vor crește conform noii legi.

„Vom avea anul viitor cu siguranță o creștere a pensiilor, dar momentul la care se va face această creștere depinde de momentul la care vom avea finalizat noul proiect cu privire la pensiile din sistemul public.

Este foarte important ca toți românii să știe că în acest moment lucrăm la legea pensiilor. În cazul în care vom avea noua lege a pensiilor aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, ne vom supune reglementărilor noii legi a pensiilor.

În cazul în care vom merge în continuare pe actualul cadru legislativ, vom respecta formula elvețiană care spune că inflație+ jumătate din câștigul salarial mediu brut.

Una dintre măsurile pe care intenționăm să le luăm în noua lege a pensiilor este aceea de a face indexarea în martie, astfel încât să avem datele de la Institutul Național de Statistică și să ținem cont de datele anului anterior“, a spus Simona-Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.

Potrivit informațiilor neconfirmate încă oficial, se preconizează că pensia minimă ar crește de la 1.125 lei la 1.350 lei, iar punctul de pensie ar urca de la 1.785 lei la 2.142 lei. Această veste a fost primită cu așteptare și entuziasm de către milioane de pensionari din România.

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a făcut acest anunț referitor la majorarea pensiilor pentru a corecta inechitățile existente în sistemul actual. El a subliniat că nicio pensie nu va înregistra scăderi și că majoritatea pensiilor trebuie să crească pentru a atinge un cuantum mai mare și a elimina inechitățile.
Sursa – ziarulunirea.ro