Faţetele dentare – Un plus de farmec pe chipul dumneavoastră!
Aspectul zâmbetului dumneavoastră are un rol foarte important în menţinerea şi creşterea încrederii în sine, astfel că este esenţial să acordaţi o foarte mare atenţie îngrijirii cavităţii orale. Un zâmbet frumos înseamnă o dantură şi gingii sănătoase, înseamnă o bună funcţionalitate orală şi o igienă aplicată regulat şi corect. În sprijinul dumneavoastră, clinicile de stomatologie vin cu servicii oferite la cel mai înalt nivel de profesionalism, vizând atât prevenţia, cât şi tratarea şi remedierea eventualelor probleme manifestate la nivelul cavităţii orale.
Cât de des este recomandat să vizitaţi un cabinet stomatologic?
Recomandarea generală este aceea de a vizita un cabinet stomatologic periodic, cel puţin o dată la şase luni. Este intervalul de timp care va permite depistarea în fază incipientă a oricărui tip de afecţiune dentară sau gingivală, astfel încât să nu se ajungă la complicaţii severe şi la pierderea sau deteriorarea dentiţiei. Astfel, veţi programa un consult stomatologic atunci când vreţi să preveniţi apariţia complicaţiilor, dar şi dacă doriţi să beneficiaţi de proceduri de profilaxie cu rolul de a spori igiena la nivelul cavităţii bucale. Cu toate acestea, dacă vă confruntaţi cu dureri dentare, sângerări, aveţi o ocluzie incorectă sau deja v-aţi pierdut un dinte, pregătirea şi experienţa medicilor specialişti vă vor ajuta să beneficiaţi de tratamentele şi procedurile necesare restabilirii echilibrului oral.
Cabinetul stomatologic vă este alături chiar şi atunci când vreţi să conferiţi un plus de farmec zâmbetului dumneavoastră şi doriţi să aduceţi pe chipul dumneavoastră schimbarea de care aveţi nevoie, aplicându-vă faţetele dentare care vi se vor potrivi cel mai bine.
Ce reprezintă faţetele dentare?
Faţetele dentare sunt catalogate drept lucrări dentare estetice şi protetice fixe, realizate din ceramică presată, şi destinate, în special, dinţilor frontali. Sunt extrem de subţiri, deţinând un rol protector şi de mascare a imperfecţiunilor manifestate la nivelul exterior la dinţilor. Îmbunătăţesc aspectul general al danturii, astfel că prin obţinerea unui zâmbet perfect, vă veţi spori încrederea în sine.
Când este recomandat să vă aplicaţi faţete dentare?
Veţi opta pentru aplicarea de fatete dentare atunci când doriţi să acoperiţi smalţul ciobit al dinţilor sau dacă vă confruntaţi cu petele pigmentare. Procedura de aplicare a faţetelor este foarte simplă şi nu implică durere, iar întreţinerea nu impune schimbări foarte mari în rutina orală zilnică. Pentru a le păstra aspectul frumos, este recomandată o atenţie sporită acordată alimentelor şi băuturilor consumate.
Controalele periodice devin obligatorii, doar astfel asigurându-vă de calitatea şi aspectul faţetelor dentare pentru cât mai mult timp. Faţetele dentare nu pot reprezenta o soluţie pentru zâmbetul dumneavoastră, dacă scrâşniţi din dinţi în timpul somnului, manifestaţi o ocluzie incorectă, dinţii sunt poziţionaţi nefiresc, aveţi plombe foarte mari, dar nici în cazul în care dantura dumneavoastră este fisurată masiv sau foarte crăpată.