Perioada vacanțelor se apropie de final și pentru piloții angrenați în cursele de automobilism. Drept dovadă stă și ”Trofeul Straja”, programat pentru finalul acestei săptămâni, eveniment care reanimă acțiunea din Campionatul Național de Viteză în Coastă, competiție aflată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Aceeași federație, împreună cu cluburile sportive Auto Blic și Auto-Moto Retezat, vor fi gazdele etapei hunedorene de la sfârșitul acestei săptămâni, la start fiind anunțată prezența unui număr de 54 de concurenți și 2 deschizători.
Trofeul Straja – a V-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă – este un eveniment organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv în parteneriat cu asociațiile sportive Auto Blic și Auto-Moto Retezat, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și Primăria Municipiului Lupeni, respectiv cu susținerea Asociației Pro Straja.
Pe tabloul competiției, figurează și în acest an cei mai redutabili piloți din țara noastră. După etapa nereușită de la Baia Mare, unde a fost descalificat ca urmare a unor neconcordanțe tehnice, Octavian Ciovică speră să treacă în fruntea categoriei II a Campionatului Național de Viteză în Coastă, însă îi va fi foarte greu întrucât Emil Ghinea are de luat o revanșă după probleme din etapa precedentă a naționalului (n.r. Valea Uzului) – mangaliotul făcând deplasarea cu moralul ridicat după locul secund obținut în etapa de Masters de pe Gutâi. Lista modelelor de categorie II este una subțire însă, cu Claudiu Erhan alăturându-se celor doi amintiți anterior.
În schimb, bătălia pentru supremația categoriei turismelor va fi – din nou – deosebit de disputată, căci la startul Trofeului Straja – eveniment organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și Primăriei Municipiului Lupeni – revine Dominic Marcu cu a sa Tesla Model 3 Performance, pilotul din Sinaia urmând să poarte bătălia secundelor nu doar cu el însuși ci și cu Claudiu Ciucă. Acesta din urmă nu va fi singurul pilot al școlii reșițene prezent la start, căci la start se vor afla atât Andrei Precup – cu „locomotiva” – precum și Răzvan Dan Goșta, ambii sportivi fiind pretendenți la un loc pe podiumul categoriei.
Pentru podiumul categoriei va lupta însă și Ciprian Ciobotaru, în vreme ce liderul la zi al 208 R2 Cup – competiție monomarcă din naționalul de raliuri – Cristi Sugár va fi de asemenea în centrul atenției, putând pune piedici adversarilor cu mașini mult mai potente. Și dacă tot am deschis paranteza deschizătorilor precum și a sportivilor din Banat, nu putem să nu-i amintim pe cei ce vor ajuta conducerea cursei în vederea securizării traseului de concurs: Răzvan Potocean cu un Renault Clio, respectiv campionul absolut la viteză în coastă din 2016 – Bogdan Cuzma, care va pilota în premieră în țara noastră modelul ceh Škoda Fabia RS Rally2.
Programul evenimentului este următorul:
Lista de înscrieri pentru competiția de la Straja Lupeni a fost închisă și poate fi consultată în întregime AICI
Fotografie realizată de Flavius Croitoriu