Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea Expoziției de grup „SibiuArt.2023”, ce va avea loc luni, 04 septembrie 2023, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00.
Expoziția aduce în atenție lucrări semnate de 24 de artiști plastici, membrii ai Filialei Uniunii Artișrilor Plastici din Sibiu, respectiv: Călin Baciu, Daniela Maria Bădilă, Ioan Cândea, Olimpia Coman-Sipean, Valentina Cristea, Eugen Dornescu, Irina Ene, Antonela Giurgiu, Mircea Ignat, Radu Ignat, Mirela Maier-Miclăuș, Ioan Muntean, Mircea Nistorescu, Raluca Oros, Sorin Pănăzan, Gheorghe Pârcălăboiu, Andrei Popa, Cătălin Precup, Cristina Simu, Alexandra Stoica, Andrei Szabo, Ioan Tămâian, Anca-Andra Urdea, Florin Viorel.
„Arta, domeniul care, prin esența sa aduce în discuție viața, valorile umane, etice sau morale, constituie sursa îmbogățirii, dezvoltării și modelării individuale și colective. Arta, ca și viața, își găsește mereu calea, așa cum s-a întâmplat și în cazul Expoziției de grup SibiuArt.2023. Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu, este prezentă prin participarea a 24 de artiști plastici, pictori, graficieni, sculptori și artiști decorativi, cunoscuți, bine ancorați în peisajul artistic național și internațional, pe simezele Galeriei Naționale de Artă „Forma”. Pe simeză se întâlnesc într-o panotare fericită opere ale artiștilor din generații diferite, relevându-se amprenta originală și modalitatea de exprimare particulară a viziunii lor creative. Amprenta lor este clară și recognoscibilă, chiar dacă în creația lor sunt abordate teme și/sau tehnici noi. Compuneri insolite a formelor cu o largă paletă de diversități stilistice, cromatice, structuri mixte și tehnici tradiționale, personalizează aceste lucrări cu preocupările actuale și dorința permanentă de perfecționare pentru actul de creație, surprinzând trăiri estetice, stări de spirit, gânduri, sentimente. Maniera în care se exprimă este fie realist figurativă, decorativă, impresionistă, impresionist abstractă, abstractă, minimalistă, sau suprarealistă. Expoziția este bogată și diversă, cu lucrări care împletesc actualul, tradiționalul și modernul, iar mesajul ei sper să ajungă la sufletele tuturor cei care o vor vizita și o vor contempla”, spune artistul plastic, Dr. Daniela Maria Bădilă, coordonator al acestui eveniment expozițional.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 04 – 27 septembrie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„SibiuArt.2023” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.